Abstract
The purpose of this study was to evaluate and modify alternative methods for implant placement in the posterior maxilla using a limited amount
of existing bone, thus avoiding sinus grafting. A total of 162 patients with
343 implants in the posterior maxilla divided in 5 retrospective groups were
evaluated according to different treatment modalities: the short implants
group, the palatal positioned implants group, the pterygomaxillary implants group, the tilted implants group and the implants cantilevered prostheses group. Optimal use of the posterior maxilla was achieved by modifying the surgical technique required. Patients were treated consecutively
between 2004—2011, and were followed up 60 months after prostheses delivery. A success rate of 96.7% for short implants, 93% for palatal positioned
implants, 92% for pterygomaxillary implants, 94.6% for tilted implants
and 95.2% for implants with cantilevered prostheses at 5 years of follow up
was obtained. No statistically significant differences were found between
the groups for either of the evaluated procedures. Placing implants in preexisting bone in the posterior maxilla enables avoidance of more complex
surgical procedures such as sinus floor augmentation. These methods led
to simpler, more predictable, less expensive, and less time-consuming treatment compared to more invasive maxillary sinus augmentation.
Rezumat
Scopul studiului a constat în evaluarea şi
perfecta metodele alternative de instalare a
implantelor în sectoarele posterioare maxilare
folosind cantitatea de os existent şi evitând grefarea sinusului. Au fost evaluaţi 162 pacienţi la
care au fost instalate 343 implanturi în sectoarele posterioare maxilare, care au fost divizate în 5 grupe (retrospectiv) în dependenţă de
metoda de instalare a lor: grupul cu implanturi
scurte, implanturi poziţionate palatal, implante
pterigomaxilare, angulate, implante ce suportă construcţii protetice cu extenzii. Utilizarea
optimală a sectorului posterior maxilar a fost
obţinută prin modificarea tehnicilor necesare.
Pacienţii au fost trataţi în perioada 2004—2011
şi au fost evaluaţi pentru o perioadă de 60 luni
după încărcarea funcţională. La un interval
de 5 ani de evaluare, a fost obţinută o rată de
succes de 96,7% pentru cele scurte, 93% pentru implantele palatale, 92% pentru cele pterigomaxilare, 94,6% în cazul celor angulate şi
95,2% pentru cele cu extenzii ale construcţiei
protetice. Nu a fost depistată diferenţă statistică între grupuri pentru oricare din parametrii
analizaţi. Instalarea implantelor în osul rezidual al sectoarelor posterioare maxilare permite
evitarea unor proceduri chirurgicale complexe
cum este elevarea planşeului sinusului msxilar
şi augmentarea sa. Aceste metode conduc la un
tratament mai simplu, previzibil, mai accesibil
şi de durată mai mică comparativ cu metodele
de augmentare invazivă a sinusului maxilar.
