Alternative implantation methods to avoid sinus grafting

Abstract

Abstract The purpose of this study was to evaluate and modify alternative methods for implant placement in the posterior maxilla using a limited amount of existing bone, thus avoiding sinus grafting. A total of 162 patients with 343 implants in the posterior maxilla divided in 5 retrospective groups were evaluated according to different treatment modalities: the short implants group, the palatal positioned implants group, the pterygomaxillary implants group, the tilted implants group and the implants cantilevered prostheses group. Optimal use of the posterior maxilla was achieved by modifying the surgical technique required. Patients were treated consecutively between 2004—2011, and were followed up 60 months after prostheses delivery. A success rate of 96.7% for short implants, 93% for palatal positioned implants, 92% for pterygomaxillary implants, 94.6% for tilted implants and 95.2% for implants with cantilevered prostheses at 5 years of follow up was obtained. No statistically significant differences were found between the groups for either of the evaluated procedures. Placing implants in preexisting bone in the posterior maxilla enables avoidance of more complex surgical procedures such as sinus floor augmentation. These methods led to simpler, more predictable, less expensive, and less time-consuming treatment compared to more invasive maxillary sinus augmentation.

Rezumat

Scopul studiului a constat în evaluarea şi perfecta metodele alternative de instalare a implantelor în sectoarele posterioare maxilare folosind cantitatea de os existent şi evitând grefarea sinusului. Au fost evaluaţi 162 pacienţi la care au fost instalate 343 implanturi în sectoarele posterioare maxilare, care au fost divizate în 5 grupe (retrospectiv) în dependenţă de metoda de instalare a lor: grupul cu implanturi scurte, implanturi poziţionate palatal, implante pterigomaxilare, angulate, implante ce suportă construcţii protetice cu extenzii. Utilizarea optimală a sectorului posterior maxilar a fost obţinută prin modificarea tehnicilor necesare. Pacienţii au fost trataţi în perioada 2004—2011 şi au fost evaluaţi pentru o perioadă de 60 luni după încărcarea funcţională. La un interval de 5 ani de evaluare, a fost obţinută o rată de succes de 96,7% pentru cele scurte, 93% pentru implantele palatale, 92% pentru cele pterigomaxilare, 94,6% în cazul celor angulate şi 95,2% pentru cele cu extenzii ale construcţiei protetice. Nu a fost depistată diferenţă statistică între grupuri pentru oricare din parametrii analizaţi. Instalarea implantelor în osul rezidual al sectoarelor posterioare maxilare permite evitarea unor proceduri chirurgicale complexe cum este elevarea planşeului sinusului msxilar şi augmentarea sa. Aceste metode conduc la un tratament mai simplu, previzibil, mai accesibil şi de durată mai mică comparativ cu metodele de augmentare invazivă a sinusului maxilar.