Tratamentul restaurativ direcţionat la pacienţi cu dizarmonii ocluzale

Abstract

Rezumat Au fost selectati si examinati complex 20 pacienti (8b; 12f) cu dizarmonii ocluzale acute şi cronice. Pacientii au fost divizati în două loturi: I-ul lot — 6 pacienti cu dizarmonii ocluzale, ce au prezentat semne de disfuncţii temporo-mandibulare; al II-lea lot — 14 pacienţi cu dizarmonii ocluzale făra semne de disfuncţii temporo-mandibulare. Examenul clinic al ocluziei dentare ne-a oferit unele date orientative de dereglări a morfologiei ocluzale. În acest context în cadrul reabilitărilor ocluzale sunt necesare informaţii suplimentare a statusului ocluzal, care pot fi obţinute în urma unor investigaţii paraclinice. Îmbinarea unor investigaţii contemporane (studiul modelului în articulator, condilografia; teleradiografia; tomografia computerizată; cefalometria, etc.) au îmbunătăţit esenţial atât diagnosticul de disfuncţii ocluzale, cât şi posibilităţile de reabilitare. Aceasta a permis o înregistrare şi o evaluare mai precisă, prin intermediul unor programe de analiză sintetică a parametrilor ocluzali. Pe modele de diagnostic montate în articulatorul adaptabil s-a efectuat modelarea în ceară a morfologiei ocluzale după tehnica propusă de echipa Slavicek, care ulterior au servit ca ghid în reabilitarea direcţionată prin tehnici modificate de restaurare directă.

Summary 20 patients (8 Males and 12 Females) were selected end examined, who presented acute and chronic occlusal disharmonies. The patients were divided into two lots: the first lot — 6 patients with occlusal disharmonies, who presented signs and symptoms of temporomandibular dysfunctions; the second lot — 14 patients with occlusal disharmonies, but missing those signs. The clinical examination of dental occlusion gives us some guidance data on morphological occlusal disorders. In this context, in the occlusal rehabilitation additional data is necessary, regarding occlusal status, which can be obtained by paraclinical investigations. The combination of contemporary diagnostic procedures — condylography, teleradiography, computer tomography, cephalometry, have improved the diagnosis of occlusal dysfunctions, as well as the rehabilitation possibilities. This has allowed for a more accurate recording and evaluation, through some programs for synthetic analysis of occlusal parameters. On diagnostic moulds mounted in an adjustable articulator, the occlusal morphology technique by Slavicek was used, afterwards serving as a guide in directed rehabilitation through modified techniques of direct restorations.