Abstract:
Introducere. Administrarea medicamentului pe cale pulmonară oferă avantajele eliberării la locul ţintă, fiind posibilă reducerea dozei şi sporirea biodisponibilităţii medicamentului.
Scopul. Evaluarea abordărilor noi de livrare inhalatorie a medicamentelor antituberculoase sub formă de pulberi uscate micronizate.
Materiale și metode. Au fost evaluate peste 100 de surse bibliografice, în baze de date precum Medline, Environmental Issues & Policy Index, Environmental Sci & Pollution Mgmt, etc.
Rezultate.
Sunt realizate studii de elaborare a formelor inhalatorii atât pentru medicamente uzuale antimicobacteriene cât şi pentru substanţe noi, aflate la diverse etape de cercetare sub formă de pulberi inhalatorii.
Concluzii. Rezultatele multiplelor studii denotă avantajele formulărilor inhalatoare cu pulbere uscată pentru tratarea tuberculozei, cum ar fi îmbunătăţirea stabilităţii formulării, o absorbţie mai bună de către macrofagele alveolare, profil de eliberare controlată și efecte secundare reduse.