Abstract:
Introducere. Interacţiunile medicamentoase reprezintă o problemă majoră de sănătate la nivel mondial, fiind categorizate ca una din cele mai frecvente erori de medicaţie. Monitorizarea şi raportarea acestor erori a devenit o preocupare comună, deoarece polimedicaţia determină o incidenţă crescută a reacţiilor adverse în timpul tratamentului.
Farmacistul este specialistul de bază în domeniul medicamentului, iar relaţia de parteneriat între farmacist şi pacient poate preveni eventualele erori de medicaţie pe durata tratamentului.
Scopul lucrării. Studierea şi evaluarea rolului farmacistului în managementul interacţiunilor medicamentoase întâlnite în farmacia comunitară
cu determinarea frecvenţei interacţiunilor medicamentose şi
analiza comparativă a trei programe software în detectarea
potenţialelor erori de medicaţie.
Materiale și metode. Pentru atingerea scopului propus s-au aplicat metode de cercetare descriptiv-selective şi analize calitative şi cantitative. Pentru cercetare au fost colectate 250 de reţete din 25 de farmacii comunitare, care au fost ulterior analizate cu ajutorul instrumentului „Drug Interaction Checker" de pe 3 site-uri diferite: "medscape.com", "drugs.com", şi "rxlist.com".
Rezultate. Din totalul de reţete verificate, cele mai multe interacţiuni (n=64) au fost depistate cu ajutorul site-ului "medscape.com". Cele mai frecvente tipuri de interacţiuni ţin de incompatibilităţi medicamentoase (n=35; 54,7%) si interacţiuni medicament-medicament (n=18; 28,1%) fiind urmate de dublările terapeutice de medicamente (n=8; 12,5%) și contraindicaţii medicamentoase (n=3; 4,7%), figura 1. Cele mai multe interacţiuni medicamentoase au fost observate în tratamentele prescrise pentru adulţi (n=31) comparativ cu reţetele prescrise pentru copii (n=22) și vârstnici (n=11), figura 2.
Concluzii. În cadrul acestui studiu a fost aplicat şi evaluat instrumentul „Drug Interaction Checker" de pe 3 site-uri şi am constatat rezultate diferite, cele mai multe interacţiuni medicamentoase fiind identificate cu ajutorul site-ul "medscape.com". În baza rezultatelor obţinute menţionăm importanţa implementării unui astfel de instrument în programele software ale farmaciilor comunitare din Republica Moldova ceea ce va contribui esenţial la prevenirea erorilor de medicaţie.