Asimetria facială versus anomaliile dento-maxilare. Caz clinic

Abstract

Introducere. Asimetria feței reprezintă o caracteristică individuală a omului însă prin lipsă unui consens cu privire la ceea ce trebuie considerat ca asimetrie în special cât de mult ar trebui să difere o parte a scheletului facial de cealaltă, este dificil de a defini limita care separă asimetria facială normală de patologie. În practică ortodontică există două tipuri de asimetrii faciale frecvent întâlnite: asimetriile ocluzale și asimetriile scheletice. Scopul lucrării. Determinarea corelației dintre asimetria facială și varietatea anomaliei dento-maxilare. Materiale și metode. Pacienta D.A, 15 ani, s-a adresat din motive estetice și funcționale. Evaluarea a inclus date clinice (examenul subiectiv și obiectiv) și paraclinice (studiu modelelor, fotometria, TRG, OPG, CBCT). Diagnosticul: malocluzie clasa III după Angle, forma gnatică asociată cu laterodeviație mandibulară spre stânga, tortopoziția d.12, 13, 33, 35. Rezultat. S-a inițiat tratament ortodontic prin metoda directă a sistemei fixe tip bracket. Utilizând forțe intraorale elasticele de clasa III și înălțări ocluzale pentru dezocluzia arcadelor, mandibula a fost deplasată spre posterior, cu crearea contactelor interdentare după clasa I și dispariția laterodeviației. Tratamentul a durat 2 ani. Pe parcursul tratamentului s-au extras dinții 18 și 28. Respectarea perioadei de contenție - 5 ani. Concluzii. Asimetriile faciale se asociază cel mai frecvent cu malocluziile în plan transversal cauzate de deplasarea mandibulei, ca urmare a interferențelor ocluzale. Examenul clinic și paraclinic ne ajută să determinăm tipul asimetriei ocluzale sau scheletice cât și planificarea tratamentului ortodontic al malocluziilor transversal, selectarea metodelor alternative și evitarea erorilor posibile.