Rezumat.
Succesul în tratamentul ortodontic fix este dependent de menţinerea
adeziunii între ataşamentele ortodontice şi smalţul gravat pe întreaga durată a tratamentului. Dezlipirea brackeţilor poate creşte în mod semnificativ timpul de tratament, timpul operatorului, costurile materialelor cît
şi disconfortul pacientului. Prin urmare, esenţial pentru ortodont ar fi să
poată obţine lipirea fiabilă cu smalţ. Adesea medicul ortodont este nevoit
să fixeze pe suprafeţele compromise ale smalţului cu procedura standardă
de gravare. Apariţia promotorilor de adeziune a dat ortodonţilor posibilitatea de a mari puterea de fixare a ataşamentelor ortodontice pe suprafeţele
compromise ale smalţului. Acest articol prezintă un rezumat al anchetelor
privind forţa de fixare a ataşamentelor ortodontice la smalţ normal, hipoplazic şi fluorozat, precum şi progresele recente în domeniul tehnologiei
biomaterialelor şi impactul acestora asupra adezivităţii.
Summary.
Success in fixed orthodontic treatment is highly dependent on the maintenance of the bond between orthodontic attachments, and etched enamel
for the duration of treatment. Bracket debonding can significantly increase
treatment time, operator time, material costs, and patient discomfort. It is
therefore essential for the orthodontist to be able to obtain reliable bonding
to enamel at the initial bonding appointment. At times, the orthodontist may
need to bond to compromised enamel surfaces with the standard acid-etch
protocol. The advent of adhesion promoters has provided orthodontists the
possibility to potentially increase the bond strength of orthodontic attachments to these compromised enamel surfaces. The current paper presents
a summary of investigations of bond strengths of orthodontic attachments
to normal, hypoplastic, and fluorosed enamel as well as recent advances in
biomaterials technology and their impact on adhesivity.
