Manifestările clinice ale pemfigusului vulgar în cavitatea bucală

Abstract

Rezumat. Termenul de pemfigus vulgar a fost introdus pentru prima dată în 1791, de către Wichman, care reprezintă un grup de afecţiuni cutaneo- mucoase autoimune. Etiologic este demonstrată prin câteva teorii: autoimună, endocrină, neurogenă, metabolică, infecţioasă, genetică. Evoluţia pemfigusului vulgar parcurge 3 etape: 1-faza incipientă; 2-faza de acutizare; 3- faza de remisie. Semnul Nikolski este pozitiv. Tratamentul local este reprezentat de prelucrarea minuţioasă a mucoaselor cu H2O2-1%, furacilină, badijonări cu Iodinol, aplicări cu unguente cu corticosteroizi. Profilaxia pemfigusului vulgar include combaterea factorilor nocivi.

Summary. The term of pemphigus vulgaris for the first time was introduced in 1791 by Wichman, which represents a group of mucocutaneous autoimmune disorders. The etiology is explained by several theories: autoimmune, endocrine, neurogenic, metabolic, infectious and genetic theory. The evolution of pemphigus vulgaris includes three phases: I — the begining of the process, II- the flare’s phase, 3 — the phase of remission. Nikolski is a positive sign. Local treatment consists of using: H2O2, furacilin, applications with Iodinol and corticosteroid ointment. The prophylaxis of pemphigus vulgaris is to exclude harmful habits.