Rezumat
Introducere
Boala de reflux gastroesofagian (BRGE) reprezintă totalitatea
simptomelor, însoţite sau nu de leziuni ale mucoasei esofagiene,
care sunt produse de refluxul conţinutului gastric în
esofag [1-4]. Refluxul gastroesofagian patologic se instalează
în incompetenţa sfincterului esofagian inferior (SEI) sau/şi la
un cleareance esofagian dereglat sau ineficient. Frecvent, refluxul
patologic este simptomatic şi este însoţit de leziuni ale
mucoasei esofagiene [2, 5, 18].
Frecvenţa bolii în ultimii ani demonstrează o tendinţă evidentă
spre creştere [6]. În acest context, e notabil faptul că,
având în vedere creşterea vertiginoasă a incidenţei acestei maladii, mulţi practicieni consideră că dacă secolul XX a fost
secolul bolii ulceroase, atunci secolul XXI va fi un secol al BRGE
[7, 8, 9]. În SUA suferă de BRGE mai mult de 44 mln. De oameni
[1], iar în Franţa, BRGE reprezintă una dintre cele mai frecvente
patologii digestive. Prevalenţa globală a esofagitei de reflux
gastroesofagian constituie 3-4% [17]. Esofagita de reflux se
depistează la 6-12% dintre pacienţii supuşi examenului endoscopic
[10]. În ţările occidentale, refluxul gastroesofagian este
atestat la 360 din 100.000 de locuitori şi este responsabil de
75% din cazurile de patologie esofagiană [4, 6, 11].
Pericolul cel mai mare îl prezintă nu atât patologia ca atare,
dar complicaţiile care pot surveni, deoarece, nu rareori, evoluţia
BRGE are un caracter agresiv şi conduce la un şir de complicaţii
grave, ca: ulcerul peptic, strictura, brahiesofag, apariţia
esofagului Barrett și dezvoltarea adenocarcinomului [9, 12,
13]. Actualitatea cercetărilor în acest domeniu este condiţionată
şi de posibilitatea asocierii BRGE cu alte maladii ale tractului
digestiv. Cea mai frecventă afecţiune asociată este hernia
hiatală (54,9%), predominantă fiind hernia hiatală axială
(HHA) [11, 14]. Aceasta creează, prin tulburările de statică ale
joncţiunii eso-gastrice, condiţiile de apariţie ale refluxului gastroesofagian,
cu ulterioare consecinţe. Actualmente, în lipsa
unui efect de durată, tratamentul medicamentos poate fi considerat
ca o pregătire preoperatorie, capabil să realizeze remisiunea
bolii sau ameliorarea situaţiilor cauzate de fenomenele
coexistente bolii. Însă, soluţia terapeutică radicală a BRGE este
obţinută prin tratamentul chirurgical, care are rezultate excelente
la distanţă în peste 80-90% din cazuri [12, 15, 16].
Chirurgia antireflux reprezintă o chirurgie funcţională, iar
realizarea acestor procedee nu este ușoară; cu atât mai mult,
implementarea tehnicii laparoscopice a mărit semnificativ
posiblităţile chirurgiei joncţiunii esogastrice. Acestea sunt intervenţii
performante, care reduc semnificativ traumatismul
manipulaţiilor chirurgicale. Intervenţiile antireflux, efectuate
prin metoda laparoscopică, sunt operaţii de elecţie, „standard
de aur” în tratamentul BRGE precum şi al herniilor hiatale [4,
5, 15, 20].
Abstract
Introduction
Gastroesophageal reflux disease (GERD) represents all
symptoms, with or without esophageal mucosal lesions, which
are produced by the reflux of gastric contents in the esophagus
[1-4]. Pathological gastroesophageal reflux installs
in incompetence of inferior esophageal sphincter (SEI) and/
or deregulated or ineffective esophageal cleavage. Frequently,
pathological reflux is symptomatic and is accompanied by lesions
of the esophageal mucosa [2, 5, 18].
The frequency of the disease, recent years, shows an obvious
trend towards growth [6]. In this context, it is notable
that, considering the vertiginous increase in the incidence of this disease, many practitioners believe that if the 20th century
was the century of ulcer disease, the 21st century would be a
century of GERD [7, 8, 9]. In the US, more than 44 million people
suffer from GERD [1], in France, GERD is one of the most
common digestive pathologies. The overall prevalence of oesophagitis
caused by gastroesophageal reflux is 3-4% [17]. Reflux
esophagitis is detected in 6-12% of patients undergoing
endoscopic examination [10]. In Western countries, gastroesophageal
reflux is attested in 360 out of 100,000 population
and is responsible for 75% of cases of oesophageal pathology
[4, 6, 11].
The most dangerous is not only pathology as such, but
complications that may occur because, rarely, GERD evolution
is aggressive and leads to a number of serious complications
such as: peptic ulcer, strictures, brahiesophagus, Barrett’s esophagus
and the development of adenocarcinoma [9, 12, 13].
The recent research in this field is also conditioned by the possibility
of associating GERD with other digestive tract diseases.
The most common affection is hiatal hernia (54.9%), the
axial hiatus hernia (AHH) being predominant [11, 14]. This
creates, through the static disorders of the esogastric junction,
the conditions of occurrence of the gastroesophageal reflux,
with subsequent consequences. Currently, in the absence of a
lasting effect, drug therapy can be considered as a preoperative
preparation, capable of achieving the remission of disease
or improving the conditions caused by the coexisting disease
phenomena. However, the radical therapeutic solution of
GERD is obtained through surgical treatment, which has excellent
outcomes in over 80-90% of cases [12, 15, 16].
Antireflux surgery is a functional surgery and the achievement
of these procedures is not easy; even more, the implementation
of laparoscopic technique, significantly increased
the possibilities of esogastric junction surgery. These are performing
interventions, which significantly reduce the trauma
of surgical manipulations. The antireflux interventions performed
by the laparoscopic method are “gold standard” elective
operations in the treatment of GERD and hiatal hernia [4, 5,
15, 20].
