Rezumat.
Osteonecroza maxilarelor indusă de bisfosfonaţi reprezintă o patologie a cavităţii bucale, caracterizată prin prezenţa ulceraţiilor, expunerea
ţesutului osos necrotic şi a complicaţiilor secundare. Scopul: Evaluarea eficacităţii măsurilor
de prevenţie şi a planului de tratament al osteonecrozei maxilarelor indusă de bisfosfonaţi, la
pacienţii cu osteoporoză. Material şi metode: În
studiu sunt 3 paciente DE 65, LV85 şi respectiv
VM 73 de ani, cărora li s-au administrat bisfosfonaţi, dintre care la două dintre ele — pe cale orală
şi una — intravenos. Pacientele de sex feminin
cu vârstele de DE-65 ani; LV-85 ani si VM- 73
ani. Au fost efectuate următoarele investigaţii:
examenul clinic, radiologic (OPG si CBCT),
osteodensitometria şi analiza markerului osos
beta cross-laps, precum şi consultaţia medicului
reumatolog. Rezultate: Examinarea şi tratarea
pacienţilor a fost în 2 cazuri, fiind sub supraveghere în medie timp de 1 an. Markerul osos betacross-laps a constituit respectiv: DE-0,26 ng/mL,
LV-0,22 ng/mL, VM- 0,24 ng/mL. Examenul
radiologic a scos în evidenţă semne de sinusită,
margini osoase neregulate, porozitate sporită şi
într-un caz clinic — detaşarea fragmentului osos.
S-a realizat tratamentul medicamentos şi chirurgical, asanându-se cavitatea bucală. Concluzie:
Depistarea precoce a osteonecrozei indusă de
bisfosfonaţi, precum şi colaborarea interdisciplinară cu medicul reumatolog, determină o micşorare a apariţiei complicaţiilor secundare.
Summary.
Bisphosphonate–induced maxillary osteonecrosis represents a pathology of the oral cavity characterized by the presence of ulcerations,
exposure of necrotic bone tissue and secondary
complications. Purpose: to evaluate the effectiveness of preventive measures and treatment
plan of bisphosphonate–induced maxillary osteonecrosis in patients with osteoporosis. Material and methods: In the study there are 3 female
patients — DE — 65, LV — 85 and VM — 73
years of age respectively, to whom bisphosphonates were administered, two of them — orally
and one — intravenously. The following investigations were performed: clinical, radiological examination (OPG and CBCT), osteodensitometry
and beta–cross–laps bone marker analysis, and
rheumatologist consultation. Results: Examination and treatment of patients was performed in
2 cases, with follow up for 1 year on average. The
beta–cross–laps bone marker was respectively:
DE–0.26 ng/mL, LV–0.22 ng/mL, VM–0.24 ng/
mL. Radiological examination revealed signs of
sinusitis, irregular bone margins, increased porosity and in one clinical case — bone fragment
detachment. Medicinal and surgical treatment
was carried out for issues in the oral cavity. Conclusion: Early detection of bisphosphonate–induced osteonecrosis, as well as interdisciplinary
collaboration with the physician rheumatologist,
results in a decrease in the occurrence of secondary complications.
