Rezumat.
Periimplantita este întâlnită frecvent şi
prezintă o maladie polietiologică. Actualmente tratamentul acesteia este o provocare,
algoritmele de tratament fiind deocamdată
neclare. Scopul studiului: Evaluarea factorilor etiologici a complicaţiilor în reabilitarea
implanto-protetică şi analiza comparativă a
metodelor de management disponibile. Materiale şi metode: În studiu au fost incluşi 47 de
pacienţi şi 108 implante. Parametrii de interes
au fost: sexul, vârsta pacienţilor, numărul implantelor afectate, localizarea periimplantitei
după localizarea dinţilor şi repartizarea pe
maxilare, posibili factori etiologici, repartizarea defectelor după Schwarz, nivelul rezorbţiei osoase, tratamentul aplicat. Rezultate: Din
34 de implante tratate, s-a putut observa o
ameliorare în 6 cazuri, iar din cele 72 de implante extrase s-au obţinut condiţii favorabile
în toate cazurile. Prioritatea este acordată păstrării maxime de os şi posibilităţii replantării
ulterioare. Tratamentul chirurgical radical în
defectele extinse manifestă o predictibilitate
mai mare decât cel conservativ.
Summary.
Peri–implantitis is a frequent a polyetiological disease. Currently its treatment is a
challenge, the treatment algorithms still being unclear. Purpose of the study: Evaluation
of etiological factors of complications in implant–prosthetic rehabilitation and comparative analysis of available management methods. Materials and methods: 47 patients and
108 implants were included in the study. The
parameters of interest were: gender, age of the
patients, number of affected implants, spreading of peri–implantitis according to the teeth
position and distribution between the jaws,
possible etiological factors, distribution of defects according to Schwarz classification, level
of bone resorption, applied treatment. Results:
Among 34 treated implants, an improvement
was achieved in 6 cases, among 72 extracted
implants favourable conditions were obtained
in all cases. Priority is given to maximum bone
preservation and the possibility of subsequent
replantation. Radical surgical treatment in
extensive defects shows greater predictability
than conservative treatment.