Abstract:
Întroducere. Boala cronică de rinichi (BCR) este o afecțiune progresivă
care afectează între 10-14% din populația generală la nivel mondial, însumând
> 800 milioane de persoane, declarată de Global Burden of Disease (GBD) ca
una dintre cele mai proeminente cauze de deces și suferință în secolul XXI.
Stresul oxidativ (SO) reprezintă unul din mecanismele cu impact substanțial în
dezvoltarea și progresarea BCR la copii, reprezentând un factor non-tradițional
pentru toate cauzele de mortalitate, atât direct prin deteriorarea glomerulară și
ischemia renală, cât și indirect asociat cu inflamația, hipertensiunea și
disfuncția endotelială.
Scopul lucrării. Studierea rolului SO în patogenia și evoluția BCR la
copii.
Materiale și metode. Au fost studiate articole în bazele de date
PubMed, ResearchGate, Elsevier, PlosOne, publicate ultimii 5 ani. Principalele
criterii au fost descrierea speciilor reactive de oxigen (SRO) și speciilor
reactive de azot (SRN) și mecanismele patofiziologice între BCR și SO.
Rezultate. Stresul oxidativ este rezultatul creșterii activității oxidante și
dereglarea sistemului antioxidant. În BCR, în special în uremie, SO poate fi
explicat prin disfuncția mitocondrială și creșterea activității enzimelor
intracelulare, cele mai exprimate fiind oxidaza nicotinamid adenin dinucleotid
fosfatului (NADPH)(Nox), xantinoxidaza (XO) și mieloperoxidaza (MPO).
Secreția de NADPH oxidază și MPO este intensificată de activarea
polimorfonucleatelor (PMN) și monocitelor ca rezultat a inflamației cronice în
care se află pacienții cu BCR. Kisic și col. au corelat activitatea modificată a
MPO la pacienții cu BCR, cu creșterea riscului de apariție a modificărilor
endoteliale și a complicațiilor cardiovasculare. O activitate mai mare în plasma
pacienților cu BCR a înregistrat și XO. În studiul efectuat de Salomon și col. sa raportat că nivelul ridicat al izoprostanului F2 (F2-IsoPs), marker de oxidare a lipidelor, este asociat cu vasoconstricția renală și leziune renală majoră, alături
de efectele nivelurilor crescute de izolevuglandină (IsoLG) descrise de Moor și
Degenhardt, care determină dezvoltarea aterosclerozei, hipertensiunei arteriale,
inflamație, neurodegenerare sau aritmie, și nu în ultimul rînd boli renale.
Oxidarea ADN-ului este apreciat în baza concentrației 8-hidroxi-2' -
deoxiguanosină (8-OH-dG), remarcată în diverse cercetări ca atingînd valori
crescute în leucocite la pacienții cu BCR, cele mai ridicate fiind la pacienții cu
HD. Nu mai puțin importantă este reglarea SO oxidativ de către factorul
coactivator-1α al receptorului activat de proliferatorul peroxizomic-γ (PGC-1α)
, care în diferite modele experimentale au fost reduse, similar și superoxid
dismutaza (SOD). Eliminarea substanțelor antioxidante prin dializă,
hemoincompatibilitatea sistemului și urmele de endotoxine din dializat, sunt
factori adiționali responsabili de starea pro-oxidantă la pacienții cu BCR. Un
studiu cros-secțional efectuat de Shivprasad care a comparat catalaza (CAT) la
pacienți cu diferite afecțiuni renale, a identificat concentrații 2 ori mai mici în
cazul BCR, decât în cazul lotului-control. Nivelurile crescute a markerilor
oxidativi, precum F2-IsoPs, produse proteice de oxidare avansată (PPOA),
malondialdehidă (MDA) și LDL oxidat (ox-LDL), au fost raportate în
numeroase studii, iar Small, D. M., și col. au descris elevarea SRO începând cu
stadiile 1-2 ale BCR, cu creștere paralelă progresiei bolii către stadiul terminal.
Aceeași tendință este atribuită PPOA în numeroase studii, demonstrând rolul
patogenetic important a PPOA. SO are ca consecință disfuncția endotelială,
inflamația și fibroza, cu afectarea structurii și funcției renale, prin activarea
factorilor moleculari de semnalizare celulară, precum proteina chemoatractantă
a monocitelor 1 (MCP-1), factorul de creștere transformant β1 (TGF-β1),
interleukina-1 (IL-1), factorul de creștere a țesutului conjunctiv (CTGF), factor
de necroză tumorală alfa (TNFα) și angiotensină.
Concluzii: SO prin leziunile vasculare afectează în mod direct nefronul
la toate nivelurile cu deteriorarea/pierderea funcției renale și progresarea BCR.
Deteriorarea oxidativă, la rîndul ei, este agravată de uremie, sistemul de
hemodializă și patologiile asociate ale pacienților cu BCR. Dereglarea
echilibrului redox poate fi detectată în stadiile incipiente ale leziunii renale și
tinde să crească odată cu progresia ei, ceea ce favorizează posibilitatea unui
diagnostic timpuriu în baza analizei biomarkerilor specifici ai SO.
