Introducere. Reușita tratamentului implanto-protetic nu depinde doar de osteointegrarea implantului, dar și de
gestionarea corespunzătoare a țesuturilor moi peri-implantare. Odată cu atrofia crestei alveolare, apar deficiențe ale
țesuturilor moi, inclusiv cu implicarea vestibulului oral. Intervențiile chirurgicale care vizează țesuturile moi ale crestei
alveolare peri-implantare reprezintă metode chirurgicale esențiale, având ca obiectiv crearea unui suport gingival optim
pentru prevenirea complicațiilor care ar putea compromite stabilitatea si funcționalitatea construcției protetice.
Scopul lucrării. Analiza și prezentarea metodei de gestionare a deficienței țesuturilor moi prin utilizarea grefei
palatinale în reabilitarea implanto-protetică unidentară, prin prisma unui caz clinic.
Material si metode. Pacientul G. M., în vârstă de 23 ani, s-a adresat pentru continuarea reabilitării implanto-protetice,
aflat fiind la a doua etapă de tratament, acuzând inițial lipsa dintelui în sectorul lateral a mandibulei. S-a determinat
deficiența de gingie keratinizată și prezența vestibulului bucal prund. Mucoasa mobilă este atașată la rebordul crestei
alveolare. Adâncimea vestibulului bucal nu a fost apreciabilă, lățimea fiind de 4 mm și grosimea de 2 mm. S-a constatat
necesitatea vestibuloplastiei cu utilizarea grefei palatinale pentru integrarea estetico-funțională a implantului și mărirea
lățimii gingiei keratinizate. Tratamentul a inclus metoda de vestibuloplastie și transplant de autogrefă palatinală.
Rezultate. S-a obținut o adâncire a vestibulului bucal de 7 mm, lățimea 8,5 mm, iar grosimea - 4 mm. Perioada
postoperatorie a decurs fără complicații. Vindecarea zonei donor s-a produs prin formarea unui cheag sanguin, iar vindecarea
zonei peri-implantare a decurs fără particularități în termeni obișnuiți, îmbunătățind cantitatea și calitatea gingiei
keratinizate și a vestibulului bucal. Concluzii. Pentru prevenirea complicațiilor în cadrul reabilitării implanto-protetice,
gestionarea corectă a țesuturilor moi joacă un rol esențial pentru stabilitatea pe termen lung. Intervențiile chirurgicale la
nivelul țesuturilor moi peri-implantare sunt predictibile, oferind un prognostic favorabil pe termen îndelungat.
Background. The success of implant-prosthetic treatment is not solely dependent on implant osteointegration but
also on the proper management of peri-implant soft tissues. With alveolar ridge atrophy, soft tissue deficiencies arise, often
involving the oral vestibule. Surgical interventions targeting the peri-implant alveolar ridge soft tissues are essential
techniques aimed at creating an optimal gingival support to prevent complications that may compromise the stability and
functionality of the prosthetic construction.
Objective of the study. This study aims to analyze and present the method of managing soft tissue deficiency using
palatal grafts in single-tooth implant-prosthetic rehabilitation, illustrated by a clinical case.
Material and Methods. A 23-year-old patient, G.M., presented for the continuation of implant-prosthetic rehabilitation,
being at the second stage of treatment, initially complaining of a missing tooth in the lateral sector of the mandible. A deficiency
of keratinized gingiva and a shallow buccal vestibule were determined. The mobile mucosa was attached to the alveolar ridge,
and the vestibular depth was not appreciable, with a width of 4 mm and thickness of 2 mm. The necessity for vestibuloplasty
using a palatal graft was established to achieve an aesthetic and functional integration of the implant and to increase the width
of the keratinized gingiva. The treatment included vestibuloplasty and autogenous palatal graft transplantation.
Results. The achieved buccal vestibular depth was 7 mm, with a width of 8.5 mm and thickness of 4 mm. The postoperative
period was uneventful. The donor site healed through blood clot formation, while the peri-implant area healed without complications,
within normal timeframes, improving both the quantity and quality of the keratinized gingiva and buccal vestibule. Conclusions.
To prevent complications in implant-prosthetic rehabilitation, soft tissue management plays a crucial role in ensuring longterm
stability. Surgical interventions on peri-implant soft tissues are predictable and provide a favorable long-term prognosis.
