Mecanisme și abordări terapeutice ale aderențelor peritoniale la copil

Abstract

Rezumat Aderențele peritoneale sunt o consecință frecventă, inevitabilă a intervențiilor chirurgicale intraabdominale și reprezintă o cauză majoră a obstrucției intestinului subțire. Natura intervențiilor chirurgicale la copii, în special la nou-născuți, crește riscul complicațiilor legate de aderențe. Factorii de risc pentru dezvoltarea aderențelor peritoneale la copii includ intervențiile chirurgicale precoce (în perioada neonatală), enterocolita necrozantă, perforațiile intestinale, peritonitele, chirurgia laparotomică multiplă și prezența corpurilor străine intraabdominale. De asemenea, predispozițiile genetice, în special cele legate de tulburări ale fibrinolizei, pot juca un rol important. Manifestările clinice variază în funcție de severitatea și localizarea acestora. Cele mai frecvente simptome sunt ocluziile intestinale recurente, durerea abdominală cronică, întârzierea dezvoltării staturo-ponderale și disfuncțiile digestive persistente precum greață, vărsături și balonare. Diagnosticul aderențelor peritoneale la copil este adesea dificil în absența unei intervenții exploratorii. Metodele imagistice includ ecografia abdominală, tomografia computerizată, rezonanța magnetică și, în cazuri selectate, laparoscopia diagnostică – considerată standardul de aur în identificarea și tratarea aderențelor. Prevenirea recurenței este esențială și presupune minimizarea traumatismului peritoneal, evitarea corpurilor străine și utilizarea materialelor antiaderențiale.

Abstract Peritoneal adhesions are a common and often inevitable consequence of intra-abdominal surgical interventions and represent a major cause of small bowel obstruction. The nature of surgical procedures in children, especially in newborns, increases the risk of adhesion-related complications. Risk factors for the development of peritoneal adhesions in children include early surgical interventions (in the neonatal period), necrotizing enterocolitis, intestinal perforations, peritonitis, multiple laparotomic surgeries, and the presence of intra-abdominal foreign bodies. Additionally, genetic predispositions, particularly those related to fibrinolysis disorders, may play a significant role.The clinical manifestations vary depending on the severity and location of the adhesions. The most common symptoms are recurrent bowel obstructions, chronic abdominal pain, delayed growth and weight gain, and persistent digestive dysfunctions such as nausea, vomiting, and bloating. Diagnosing peritoneal adhesions in children is often difficult without exploratory surgery. Imaging methods include abdominal ultrasound, computed tomography, magnetic resonance imaging, and, in selected cases, diagnostic laparoscopy – considered the gold standard for identifying and treating adhesions. Preventing recurrence is essential and involves minimizing peritoneal trauma, avoiding foreign bodies, and using anti-adhesion materials.