dc.description.abstract |
Introducere
Deficitul de sfingomielinază acidă (DSMA), cunoscut și sub
denumirea de boala Niemann-Pick, reprezintă o afecțiune metabolică ereditară
rară transmisă autosomal recesiv, încadrată în spectrul bolilor de stocare
lizozomală. Patologia este progresivă, potențial letală și este cauzată de mutații
în gena SMPD1, localizată pe cromozomul 11p15.4, care codifică
sfingomielinaza acidă (ASM) – o enzimă lizozomală esențială în catabolismul
sfingomielinei, un constituent major al membranelor celulare. Deficitul total
sau parțial al activității enzimei duce la acumularea progresivă și anormală a
sfingomielinei și altor glicolipide în interiorul lizozomilor celulari, afectând o
varietate de țesuturi și organe. [1, 2]
Din punct de vedere histopatologic și clinic, această acumulare de
substrat afectează profund arhitectura și funcția organelor țintă, în special
ficatul, splina, plămânii, măduva hematopoietică și, în formele neuronopate,
sistemul nervos central. Celulele afectate capătă un aspect caracteristic spumos,
evidențiat histologic prin vacuolizare lizozomală. Deși prevalența acestei
patologii este scăzută la nivel global – ceea ce o încadrează din punct de vedere
epidemiologic în categoria bolilor rare – boala Niemann-Pick se distinge prin
gravitatea manifestărilor clinice. Evoluția sa variabilă, dar adesea severă,
determină o morbiditate multisistemică majoră și afectează în mod semnificativ
prognosticul funcțional și supraviețuirea pacientului. Manifestările
multisistemice, variabile în funcție de subtipul fenotipic (A, A/B, B sau C),
presupun o abordare complexă de diagnostic diferențial, monitorizare și
intervenție terapeutică precoce. [1, 2, 3, 4]
Formele non-neuronopate (tipurile B și A/B), deși lipsite de afectare
neurodegenerativă severă, impun o morbiditate sistemică semnificativă prin
hepatosplenomegalie importantă, insuficiență respiratorie restrictivă, disfuncție
hematologică (în special trombocitopenie severă), dislipidemie aterogenă și retard de creștere. În aceste forme, introducerea terapiei de substituție
enzimatică cu olipudază alfa – un agent recombinant uman de SMA – a
reprezentat un progres terapeutic major, având potențialul de a modifica cursul
natural al bolii, de a reduce încărcarea lizozomală și de a ameliora parametrii
clinici și biochimici ai pacienților. [1, 2, 3, 4]
Din perspectivă patogenetică, acumularea necontrolată a
sfingomielinei activează cascada inflamației lizozomale, alterând homeostazia
celulară și declanșând mecanisme maladaptive precum stresul oxidativ,
autofagia dereglată și disfuncția mitocondrială. Aceste fenomene explică, în
parte, afectarea sistemică complexă și rezistența relativă la tratamente
nespecifice. Gestionarea pacienților cu DSMA necesită o abordare
multidisciplinară, cu implicarea medicilor gastroenterologi, geneticieni,
pediatri, pneumologi, hematologi și neurologi, precum și un sistem coerent de
screening, monitorizare și acces rapid la terapii inovatoare. [1, 2, 3]. |
en_US |