Abstract:
Abstract
Introducere. Despicăturile labio-maxilo-palatine sunt cele mai frecvente
malformații congenitale la copii, Deși, pe parcursul anilor s-au modificat
metodologiile chirurgicale deficiențele morfofuncționale în dezvoltarea maxilarelor
la copii rămîn a fi rezolvate.
Scopul lucrării. Impactul malfomațiilor congenitale a despicăturile
labiomaxilopalatine (DLMP) în dezvoltarea sistemului dento-alveolar și dentomaxilar.
Materiale și metode. S-au analizat 15 copii cu malformații congenitale în regiunea
OMF (DLMP unilaterale și bilaterale). Toți au beneficiat de tratament chirugical
etapizat, inițiat la vârsta de 3 - 6 luni și finalizat la 32 de luni. Protocolul operator a
inclus: plastia primară a buzei superioare și palatului moale la 12 luni și plastia
primară a palatului dur la 24 luni. Postoperatoriu copiii au beneficiat de tratament
logopedic și ortopedic. S-a efectuat studiul morfometric pe modelele pacienților cu
despicături totale unilaterale și bilaterale în cele 3 planuri și comparate cu modelele
copiilor sănătoși. S-au analizat diferențele de creștere a maxilarelor prin studierea
contactelor ocluzale, distanțele la nivelul caninilor, la nivelul molarilor, și
transversal de la canin la suprafața proximală a dinților molari.
Rezultate. La copiii cu despicături unilaterale, contactele ocluzale au avut o
eficiență de 75% față de 95% la copiii sănătoși. Diferența de creștere a maxilarului
superior a fost a fost mai mică cu 1–2 cm în comparație cu cei sănătoși.. În
despicăturile bilaterale, contactele ocluzale a fost de 65%, vizavi de 95%, iar
restricțiile de creștere cu 2–3 cm mai mic.
Concluzie. În concluzie, dezvoltarea maxilarelor este diminuată la copiii cu
despicături unilaterale, comparativ cu cei sănătoși, în timp ce la copiii cu
despicături bilaterale se observă o reducere severă a creșterii atât față de copiii
sănătoși cât și în raport cu cei cu despicături unilaterale, evidențiind necesitatea
unui management interdisciplinar.
