Abstract:
Introducere. Modelele experimentale pe animale sunt esențiale pentru studiul degenerării
celulelor ganglionare retiniene și pentru testarea strategiilor neuroprotective sau regenerative
în atrofia nervului optic. Scopul acestei lucrari este de a rezuma principalele modele animale,
mecanismele lor și punctele lor forte și limitările translationale.
Materiale și Metode. S-a realizat o revizuire selectivă a literaturii din PubMed,
concentrându-se pe modele mecanice care implică leziuni prin compresie a nervului optic și
leziuni parțiale prin compresie, modele toxice cu metanol sau formiat, modele vasculare și
vasospastice cu endotelina-1 și modele de hipertensiune oculară cronică sau glaucom. Au
fost extrase și analizate parametrii experimentali principali, rezultatele asupra celulelor
ganglionare retiniene și relevanța pentru conditia umană.
Rezultate. Modelele de compresie a nervului optic și compresia parțială induc o pierdere
rapidă a axonilor și sunt standard pentru studiul degenerării acute și al strategiilor
regenerative. Modelele cu utilizarea de endotelina-1 cauzează pierdere progresivă a celulelor
ganglionare retiniene și afectează transportul axonal fără excavare semnificativă a discului
optic, fiind potrivite pentru studiile de neurodegenerare cronică. Modelele cu metanol și
formiat reproduc toxicitatea mitocondrială observată în neuropatiile toxice ale nervului
optic. Modelele de hipertensiune oculară cronică mimează pierderea treptată a celulelor
ganglionare retiniene specifică glaucomului, cu diferențe în debutul și tiparul degenerării.
Fiecare model prezintă mecanisme, cronologii și aplicabilitate translatională distincte.
Concluzii. Alegerea unui model adecvat depinde de obiectivul cercetării. Compresia
nervului optic este optimă pentru studiile de leziune acută și regenerare. Modelele cu
utilizare de endotelina-1 sau cu metanol și formiat sunt mai potrivite pentru atrofia cronică
sau toxică a nervului optic. Modelele de hipertensiune oculară cronică sunt adecvate pentru
degenerarea asemănătoare glaucomului. Utilizarea măsurătorilor multimodale, atât
structurale, cât și funcționale, crește relevanța translatională și oferă o evaluare cuprinzătoare
a strategiilor terapeutice.
