Abstract:
Abstract
Imunoglukan este un extract purificat de beta-(1,3/1,6)-D-glucan, izolat din
ciuperca Pleurotus ostreatus. Beta-glucanii reprezintă molecule bioactive cu
efecte imunomodulatoare puternice asupra imunității înnăscute, prin activarea
macrofagelor, neutrofilelor și celulelor dendritice, în principal la nivelul
plăcilor Peyer. Mecanismul implică recunoașterea de către receptori specifici
precum Dectin-1 și CR3, inducerea semnalizării intracelulare, stimularea
producției de citokine și antrenarea imunității înnăscute (trained immunity).
Studiile clinice demonstrează beneficii pe termen mediu și lung, inclusiv
reducerea incidenței infecțiilor respiratorii recurente la copii, protecția
imunității la sportivi de performanță și susținerea recuperării imunitare la
pacienți oncologici în remisie. Administrarea continuă pe perioade de 2–3 luni
este asociată cu efecte durabile.