Abstract:
Introducere. Boala diverticulară complicată a colonului reprezintă o provocare
diagnostică și terapeutică majoră, cu o incidență în creștere odată cu vârsta (peste 50% la
cei >60 ani și circa 70% la cei >80 ani în țările occidentale). Progresele imagistice, în special
tomografia computerizată, permit stadializarea precisă conform clasificării Hinchey și
individualizarea conduitei medico-chirurgicale.
Scop. Evaluarea literaturii actuale privind diagnosticul și opțiunile de tratament chirurgical
în diverticulita complicată, cu accent pe rolul abordării laparoscopice comparativ cu
chirurgia clasică.
Material și metode. A fost realizată o analiză bibliografică a articolelor publicate
înperioada 2014–2024 în bazele de date PubMed, MEDLINE și EMBASE. Au fost incluse 36
de lucrări (ghiduri, studii randomizate și meta-analize) care au evaluat strategiile de
diagnostic imagistic, algoritmii terapeutici și rezultatele intervențiilor laparoscopice versus
cele deschise.
Rezultate. Analiza studiilor publicate în ultimul deceniu menționează rolul central al
tomografiei computerizate în stadializarea diverticulitei acute conform clasificării Hinchey,
aspect ce determină direct conduita terapeutică. Pacienții cu diverticulită necomplicată
(Hinchey 0) pot fi tratați ambulator, adesea fără antibioterapie, cu o rată sporită de succes
și un risc scăzut de recidivă precoce. În formele complicate local (Hinchey I-II), terapia
antibacteriană rămâne standard, iar pentru abcesele cu diametru mai mare de 3–4 cm se
recomandă drenajul ghidat imagistic. În aceste situații, chirurgia laparoscopică în ultima
perioadă a câștigat teren, permițând rezecția segmentară cu anastomoză primară sau lavajul
peritoneal selectiv. Datele comparative demonstrează că laparoscopia este asociată cu o
reducere a morbidității postoperatorii și a duratei spitalizării, cu rezultate uneori superioare
chirurgiei deschise. Pentru cazurile cu peritonită purulentă (Hinchey III) studiile clinice
randomizate au arătat, că lavajul laparoscopic poate reprezenta o alternativă promițătoare
rezecției clasice, deși există un risc crescut de complicații tardive, ceea ce impune o selecție
atentă a pacienților. În formele avansate cu peritonită fecaloidă (Hinchey IV) și la pacienții
instabili hemodinamic procedurile clasice precum operația Hartmann sau rezecția cu
colostomie temporară continuă să fie standardul de aur.
Concluzii. Diagnosticarea rapidă prin CT și stadializarea Hinchey ghidează conduita
optimă și individualizată. Chirurgia laparoscopică este o opțiune sigură și eficientă în
formele incipiente, cu recuperare rapidă și morbiditate redusă, în timp ce chirurgia clasică
rămâne esențială în cazurile severe sau instabile. Abordarea modernă integrează
diagnosticul avansat, tehnicile minim invazive și chirurgia convențională pentru a crește
siguranța pacientului și a limita complicațiile postoperatorii.
