Introducere. Bruxismul reprezintă o parafuncție manifestată prin scrâșnirea sau încleștarea involuntară a
dinților. Prevalența ridicată la adulți este estimată la 22–30 % pentru forma diurnă și 8–16 % pentru cea
nocturnă. Deoarece diagnosticul definitiv necesită echipamente specializate, identificarea precoce a
pacienților cu risc prin metode non-invazive este esențială în practica stomatologică.
Scopul lucrării. Evaluarea eficienței chestionarelor de autoevaluare ca instrument de diagnostic prezumtiv,
pentru a determina probabilitatea prezenței bruxismului și pentru stabilirea necesității direcționării pacientului
către metode de investigație aprofundate (electromiografie sau bruxchecker).
Material și metode. Studiul a fost realizat prin analiza literaturii de specialitate recente din baze de date
medicale PubMed, Google Scholar și Biblioteca Națională a Republicii Moldova. S-a urmărit corelația dintre
simptomatologia raportată subiectiv de pacient și prezența semnelor clinice obiective observate în timpul
examenului intraoral.
Rezultate. Distribuția scorurilor indică predominanța categoriei de risc moderat, care reprezintă 53% din
participanți. Categoria de risc ridicat include 30% dintre subiecți, evidențiind o proporție semnificativă de
pacienți cu probabilitate crescută de bruxism, ce necesită investigații suplimentare. Categoria de risc scăzut a
fost identificată la 27% dintre pacienți, reprezentând cea mai redusă pondere. În baza datelor obținute s-a demonstrat că utilizarea unui chestionar standardizat permite identificarea unei probabilități ridicate de
bruxism în aproximativ 75% din cazurile de examinare primară. S-a demonstrat că răspunsurile pozitive la
întrebările privind oboseala musculară și istoricul de scrâșnire sunt predictori puternici ai bruxismului.
Concluzii Implementarea chestionarelor în examinarea inițială reprezintă o metodă rapidă de evaluare.
Acestea constituie puntea necesară între suspiciunea clinică și diagnosticul, facilitând managementul
bruxismului și prevenind uzura structurilor dentare prin intervenție timpurie.
Background. Bruxism is a parafunctional activity manifested by involuntary grinding or clenching of the
teeth. Its prevalence in adults is estimated at 22–30% for awake bruxism and 8–16% for sleep bruxism. Since
definitive diagnosis requires specialized equipment, early identification of at-risk patients through noninvasive methods is essential.
Objective of the study. To evaluate the effectiveness of self-assessment questionnaires as a presumptive
diagnostic tool in determining the likelihood of bruxism and establishing the need to refer patients for further
investigations (electromyography or BruxChecker).
Material and methods. This study reviewed scientific literature from medical databases such as PubMed,
Google Scholar, and the National Library of the Republic of Moldova. The relationship between subjective
symptoms and objective signs identified at the intraoral examination was analyzed.
Results. The distribution of scores indicates a predominance of the moderate-risk category, accounting for
53% of participants. The high-risk category includes 30% of subjects, highlighting a significant proportion of
patients with an increased probability of bruxism who require additional investigations. The low-risk category
was identified in 27% of patients, representing the smallest proportion. Based on the obtained data, the use of
a standardized questionnaire allows the identification of a high probability of bruxism in approximately 75%
of primary examination cases. Positive responses regarding muscle fatigue and a history of grinding were
shown to be strong predictors of bruxism.
Conclusions. The implementation of questionnaires in the initial examination represents a rapid and reliable
method. They serve as a necessary bridge between clinical suspicion and diagnosis, facilitating bruxism
management and preventing toothwear through early intervention.
