Introducere. Compresia de maxilar superior constituie o anomalie dento-maxilară de tip transversal,
caracterizată prin deficit de dezvoltare a bazei maxilare și îngustarea arcadei dento-alveolare superioare.
Această patologie determină perturbări morfo-funcționale la nivelul aparatului dento-maxilar, influențând
relațiile intermaxilare, echilibrul ocluzal și armonia cranio-facială. Etiopatogenia este multifactorială,
implicând interacțiunea dintre factori genetici, particularități de creștere scheletală și factori de mediu, precum
respirația orală cronică și obiceiurile vicioase oro-:faciale.
Scopul lucrării: Evaluarea implicațiilor clinice ale compresiei de maxilar superior și analiza metodelor
contemporane de diagnostic și management terapeutic, în corelație cu stadiul de creștere și maturare scheletală.
Material și metode. Lucrarea reprezintă un studiu teoretico-analitic fundamentat pe sinteza critică a literaturii
de specialitate din domeniul ortodonției și ortopediei dento-faciale. Au fost analizate date referitoare la
mecanismele etiopatogenice, tabloul clinic, metodele de evaluare clinică și paraclinică (analiza biometrică a
modelelor de studiu, examinarea cefalometrică, investigația tridimensională CBCT pentru aprecierea
maturării suturii palatine mediane), precum și protocoalele terapeutice actuale.
Rezultate. Compresia maxilară se asociază frecvent cu ocluzie încrucișată posterioară, boltă palatină ogivală,
incongruență dento-alveolară și tulburări funcționale respiratorii. Diagnosticul necesită o abordare integrativă,
corelând datele clinice cu parametrii cefalometrici și imagistica tridimensională, în vederea diferențierii
componentei dentare de cea scheletală. Managementul terapeutic este dependent de potențialul de creștere: în
perioada pubertară predomină efectele ortopedice ale expansiunii maxilare, în timp ce la pacientul adult pot fi
necesare tehnici asistate chirurgical.
Concluzii. Compresia de maxilar superior reprezintă o patologie complexă, cu implicații funcționale și
estetice semnificative. Diagnosticul precoce și instituirea tratamentului în perioada optimă de creștere permit
obținerea unor rezultate stabile, reducând necesitatea intervențiilor invazive ulterioare.
Background. Upper jaw compression represents a transverse dento-maxillary anomaly characterized by an
underdevelopment of the maxillary basal bone and narrowing of the upper dento-alveolar arch. This
pathology leads to morpho-functional disturbances within the dento-maxillary system, influencing
intermaxillary relationships, occlusal balance, and craniofacial harmony. Its etiopathogenesis is
multifactorial, involving the interaction between genetic factors, skeletal growth patterns, and environmental
influences such as chronic mouth breathing and deleterious oro-facial habits.
Objective of the study: to evaluate the clinical implications of maxillary compression and to analyze
contemporary diagnostic and therapeutic management methods in relation to the stage of skeletal growth and
maturation.
Material and methods. This paper represents a theoretical-analytical study based on a critical synthesis of
the specialized literature in the field of orthodontics and dentofacial orthopedics. Data regarding
etiopathogenic mechanisms, clinical presentation, and methods of clinical and paraclinical assessment were
analyzed, including biometric analysis of study models, cephalometric examination, and three-dimensional
CBCT imaging for the evaluation of midpalatal suture maturation, as well as current therapeutic protocols.
Results. Upper jaw compression is frequently associated with posterior crossbite, a high-arched (ogival)
palate, dento-alveolar discrepancy, and respiratory functional disorders. Diagnosis requires an integrative
approach, correlating clinical findings with cephalometric parameters and three-dimensional imaging in
order to differentiate the dental component from the skeletal component. Therapeutic management depends
on the patient's growth potential: during the pubertal period orthopedic effects of maxillary expansion
predominate, whereas in adult patients surgically assisted techniques may be required.
Conclusions. Upper jaw compression represents a complex condition with significant functional and aesthetic
implications. Early diagnosis and initiation of treatment during the optimal growth period allow the
achievement of stable outcomes, reducing the need for later invasive interventions.
