Introducere. Restaurările provizorii reprezintă o etapă esențială în terapia implanto-protetică, contribuind la
stabilitatea biologică și la succesul funcțional și estetic al tratamentului. Studiile recente indică faptul că
aproximativ 70–80% dintre protocoalele implantare moderne utilizează restaurări provizorii pentru ghidarea
vindecării țesuturilor și stabilizarea osteointegrării.
Scopul lucrării. Evaluarea rolului tehnologiilor digitale 3D și al inteligenței artificiale în optimizarea
restaurărilor provizorii și în creșterea predictibilității tratamentului implantar personalizat.
Material și metode. Studiul descriptiv-analitic a inclus analiza a 100 de articole publicate în perioada 2015–
2025 în bazele de date PubMed și Scopus, selectate pe baza termenilor Provisional Restoration și ImplantProsthetic Restoration. După selecția critică, au fost incluse 40 de surse relevante, evaluând tipurile de
restaurări provizorii și impactul tehnologiilor digitale în implantologie.
Rezultate. Literatura analizată evidențiază utilizarea restaurărilor provizorii fixe în aproximativ 65–70%
dintre cazuri și a celor mobilizabile în 30–35%, alegerea fiind determinată de cerințele estetice, stabilitatea
implantului și durata tratamentului. Restaurările provizorii pe implanturi permit modelarea profilului de
emergență și ghidarea țesuturilor moi periimplantare în peste 80% dintre protocoalele clinice, contribuind la
obținerea unui rezultat estetic optim. De asemenea, acestea funcționează ca un ghid biologic și protetic pentru
restaurarea definitivă, facilitând evaluarea relațiilor ocluzale și a poziției implantului. Integrarea tehnologiilor digitale, precum CAD/CAM, scanarea intraorală și imprimarea 3D, utilizate în aproximativ 60–70% dintre
protocoalele moderne, permite realizarea unor restaurări provizorii cu precizie marginală crescută și timp
redus de execuție. În plus, utilizarea inteligenței artificiale în designul protetic, raportată în aproximativ 20–
25% dintre studiile recente, contribuie la optimizarea profilului de emergență, la personalizarea esteticii și la
reducerea erorilor de planificare.
Concluzii. Restaurările provizorii reprezintă o componentă critică a terapiei implantare moderne. Integrarea
tehnologiilor digitale 3D și a inteligenței artificiale contribuie semnificativ la obținerea unor rezultate
predictibile, stabile și estetice, crescând rata de succes a tratamentului implanto-protetic pe termen lung.
Background. Provisional restorations represent an essential stage in implant-prosthetic therapy, contributing
to biological stability and to the functional and esthetic success of the treatment. Recent studies indicate that
approximately 70–80% of modern implant protocols use provisional restorations to guide tissue healing and
stabilize osseointegration.
Objective of the study. To evaluate the role of 3D digital technologies and artificial intelligence in optimizing
provisional restorations and increasing the predictability of personalized implant treatment.
Material and methods. The descriptive-analytical study included the analysis of 100 articles published between
2015 and 2025 in the PubMed and Scopus databases, selected based on the keywords Provisional Restoration
and Implant-Prosthetic Restoration. After critical selection, 40 relevant sources were included, evaluating the
types of provisional restorations and the impact of digital technologies in implantology.
Results. The analyzed literature indicates the use of fixed provisional restorations in approximately 65–70%
of cases and removable ones in 30–35%, the choice depending on esthetic requirements, implant stability, and
treatment duration. Implant-supported provisional restorations allow the modeling of the emergence profile
and guidance of peri-implant soft tissues in more than 80% of clinical protocols. They also function as a
biological and prosthetic guide for the definitive restoration, facilitating the evaluation of occlusal
relationships and implant positioning. The integration of digital technologies such as CAD/CAM, intraoral scanning, and 3D printing, used in approximately 60–70% of modern protocols, enables the fabrication of
provisional restorations with higher marginal precision and reduced clinical time. In addition, the use of
artificial intelligence in prosthetic design, reported in approximately 20–25% of recent studies, contributes to
the optimization of the emergence profile, aesthetic personalization, and the reduction of planning errors.
Conclusions. Provisional restorations represent a critical component of modern implant therapy. The
integration of 3D digital technologies and artificial intelligence significantly contributes to achieving
predictable, stable, and esthetic outcomes, increasing the long-term success rate of implant-prosthetic
treatments.
