Introducere. Afecțiunea parodontală determină pierderea suportului osos alveolar, creșterea mobilității
dentare și modificări ale distribuției forțelor ocluzale. Reabilitarea protetică la acești pacienți necesită o
abordare interdisciplinară, în care stabilizarea parodontală și controlul inflamației reprezintă condiții
obligatorii pentru succesul pe termen lung.
Scopul lucrării. Evaluarea principiilor protetice fundamentale aplicabile pacienților cu boala parodontală
stabilizată, pe baza datelor științifice actuale din literatura de specialitate.
Material și metode. A fost efectuată o sinteză narativă a literaturii publicate în perioada 2018–2024, utilizând
surse internaționale (PubMed) și tratate de referință în parodontologie și protetică. Au fost incluse articole clinice, studii prospective și analize sistematice privind designul protetic, raportul coroană-rădăcină,
distribuția forțelor ocluzale și prognosticul dinților cu suport parodontal redus.
Rezultate. Analiza literaturii a evidențiat faptul că succesul restaurărilor protetice depinde de controlul
inflamației și de includerea pacientului într-un program de terapie parodontală de suport. Studiile indică o rată
de supraviețuire comparabilă a punților dentare la pacienții parodontali stabilizați, atunci când designul
respectă principiile biomecanice: reducerea extensiilor în consolă, distribuția axială a forțelor și limitarea
supraîncărcării ocluzale. Solidarizarea dinților cu mobilitate grad I–II poate îmbunătăți stabilitatea funcțională.
Contururile protetice corecte și profilul de emergență favorabil facilitează igienizarea și reduc riscul recurenței
inflamației.
Concluzii. Reabilitarea protetică la pacienții cu boală parodontală stabilizată este predictibilă atunci când sunt
respectate principiile biomecanice și parodontale. Planificarea individualizată, evaluarea atentă a
prognosticului dentar și monitorizarea pe termen lung sunt factori determinanți pentru succesul terapeutic.
Background. Periodontal disease leads to alveolar bone loss, increased tooth mobility, and alterations in
occlusal force distribution. Prosthetic rehabilitation in these patients requires an interdisciplinary approach, in
which periodontal stabilization and inflammation control represent essential requirements for long-term
success.
Objective of the study: to evaluate the fundamental prosthetic principles applicable to patients with stabilized
periodontal disease, based on current scientific evidence from the specialized literature.
Material and methods: A narrative review of the literature published between 2018 and 2024 was conducted,
using international databases (PubMed) and reference textbooks in periodontology and prosthodontics.
Clinical articles, prospective studies, and systematic reviews assessing prosthetic design, crown-to-root ratio,
occlusal force distribution, and the prognosis of teeth with reduced periodontal support were included.
Results: The results indicate that the success of prosthetic restorations depends directly on inflammation
control and on the patient’s inclusion in a structured supportive periodontal therapy program. The analyzed
studies report a comparable survival rate of fixed dental prostheses in stabilized periodontal patients, provided
that biomechanical principles are respected: reduction of cantilever extensions, axial distribution of forces,
and limitation of occlusal overload. Splinting of the teeth with grade I–II mobility may improve functional stability and promote more uniform distribution of masticatory forces. Proper prosthetic contours and an
adequate emergence profile facilitate oral hygiene and reduce the risk of inflammatory recurrence.
Conclusion: Prosthetic rehabilitation in patients with stabilized periodontal disease is predictable when
biomechanical and periodontal principles are strictly followed. Individualized treatment planning, careful
assessment of dental prognosis, and long-term monitoring are decisive factors for therapeutic success.
