Introducere. Dereglările temporomandibulare includ afectări musculare și/sau structurale ale articulației
temporomandibulare. CBCT permite evaluarea componentelor osoase și analiza morfologiei condilului,
eminenței articulare și fosei glenoide, contribuind la diferențierea formelor clinice de DTM.
Scopul lucrării. Evaluarea frecvenței modificărilor imagistice ale elementelor ATM la pacienții cu dereglări
temporomandibulare și analiza particularităților acestora în funcție de forma clinică degenerativă sau miogenartrogenă.
Material și metode. Studiul transversal a inclus 80 pacienți consecutivi cu DTM (160 ATM), examinați în
clinica universitară „Fala Dental”. Majoritatea au prezentat forme mixte miogen-artrogene, iar 36,25% au
prezentat crepitații sugestive pentru afectări degenerative. Imaginile CBCT au fost obținute cu sistemul Visio
G7 (Planmeca, Finlanda) și analizate în Romexis 6.2.1. Au fost evaluate morfologia condilului mandibular în
plan sagital conform clasificării Koyama/Gorurgoz, în plan coronal conform clasificării Yale, eminența
articulară conform clasificării Kurita și fosa glenoidă conform clasificării Katsavrias.
Rezultate. În plan sagital, în grupul degenerativ s-au observat mai frecvent aplatizarea condilului (81,03% vs
46,08%; p<0,0001) și eroziunea (29,31% vs 3,92%; p<0,0001), iar aspectul normal a fost mai rar (13,79% vs
45,10%; p=0,0001). În plan coronal, formele degenerative au prezentat mai rar condili convecși (15,52% vs
44,12%; p=0,0002) și mai frecvent forme angulate (13,79% vs 2,94%; p=0,0091), rotunde (29,31% vs
13,73%; p=0,0165) și bifide (5,17% vs 0%; p=0,0204). Nu au existat diferențe semnificative pentru eminența
articulară și fosa glenoidă (p>0,05) între diferite forme clinice.
Concluzii. La pacienții cu DTM, modificările imagistice ale condilului sunt mai frecvente și mai pronunțate
în formele degenerative, în special prin aplatizare, eroziune și morfologii coronale atipice. Eminența articulară
și fosa glenoidă au o valoare diferențiatoare redusă.
Background. Temporomandibular disorders include muscular and/or structural damage to the
temporomandibular joint. CBCT allows the evaluation of bone components and the analysis of the
morphology of the condyle, articular eminence and glenoid fossa, contributing to the differentiation of clinical
forms of TMD.
Objective of the study: To evaluate the frequency of imaging changes of TMJ elements in patients with
temporomandibular disorders and to analyze their particularities according to the degenerative or myogenousarthrogenous clinical form.
Materials and methods. The cross-sectional study included 80 consecutive patients with TMD (160 TMJ),
examined in the university clinic "Fala Dental". The majority presented mixed myogenous-arthrogenous
forms, and 36.25% presented crepitations suggestive of degenerative lesions. CBCT images were obtained
with the Visio G7 system (Planmeca, Finland) and analyzed in Romexis 6.2.1. The morphology of the
mandibular condyle was evaluated in the sagittal plane according to the Koyama/Gorurgoz classification, in
the coronal plane according to the Yale classification, the articular eminence according to the Kurita
classification and the glenoid fossa according to the Katsavrias classification.
Results. In the sagittal plane, in the degenerative group, condyle flattening (81.03% vs 46.08%; p<0.0001)
and erosion (29.31% vs 3.92%; p<0.0001) were more frequently observed, and normal appearance was rarer
(13.79% vs 45.10%; p=0.0001). In the coronal plane, degenerative forms presented less frequently convex
condyles (15.52% vs 44.12%; p=0.0002) and more frequently angulated (13.79% vs 2.94%; p=0.0091), round
(29.31% vs 13.73%; p=0.0165) and bifid (5.17% vs 0%; p=0.0204) forms. There were no significant
differences for the articular eminence and glenoid fossa (p>0.05) between different clinical forms.
Conclusions. In patients with TMJ, imaging changes of the condyle are more frequent and more pronounced
in degenerative forms, especially by flattening, erosion and atypical coronal morphologies. The articular
eminence and glenoid fossa have a reduced differentiating value.
