Abstract:
Rezumat
Introducere. Bolile parodontale rămân o povară majoră pentru sănătatea orală, iar parodontita severă continuă
să afecteze peste 1 miliard de oameni din întreaga lume. În practica stomatologică generală, diagnosticul
parodontal complet se bazează pe examinarea clinică și evaluarea radiografică; cu toate acestea, protocoalele
complete de diagnostic necesită mult timp, sunt sensibile la tehnică și nu sunt întotdeauna potrivite pentru triaj
rapid în cabinetul stomatologic. Acest fapt a stârnit interesul pentru instrumente de screening simple,
reproductibile și minim invazive, capabile să faciliteze identificarea timpurie a cazurilor.
Scop. Evaluarea critică și sintetizarea dovezilor actuale privind instrumentele de screening pentru bolile
parodontale aplicabile practicii stomatologice generale.
Materiale și metode. O analiză narativă structurată a literaturii de specialitate a fost realizată în PubMed,
MEDLINE și Google Scholar folosind combinații ale termenilor “gingivitis”, “periodontitis”, “screening” și
“mass screening”. Au fost luate în considerare studii în limba engleză la populațiile umane adulte care
abordează screening-ul parodontal clinic, imagistic sau biomolecular/microbiologic. Din 214 de înregistrări
identificate inițial, 20 de studii publicate în principal între 2015 și martie 2025 au fost reținute pentru sinteza
finală, pe baza relevanței tematice, a actualității și a aplicabilității clinice.
Rezultate. Literatura de specialitate revizuită indică către trei direcții principale ale screeningului parodontal:
instrumente clinice standardizate rapide, abordări bazate pe imagistică și teste biomoleculare/microbiologice
efectuate în cabinetul stomatologic. BPE/PSR/PSI rămân cele mai practice instrumente de primă linie pentru
triajul de rutină, deși sunt instrumente de screening mai degrabă decât de diagnostic definitiv. Evaluarea
radiografică panoramică a pierderii osoase alveolare poate adăuga informații structurale utile, dar numai în
conjuncție cu constatările clinice. aMMP-8 și testele microbiologice, cum ar fi ADCHECK, sunt metode
adjuvante promițătoare; cu toate acestea, dovezile disponibile indică o acuratețe moderată sau dependentă de
context și susțin un rol complementar mai degrabă decât substitutiv.
Concluzii. Screeningul parodontal este fezabil și util clinic în practica stomatologică generală, în special în
cadrul unui model pas cu pas. Instrumentele clinice standardizate ar trebui să rămână punctul de intrare în
triaj, imagistica ar trebui să rafineze evaluarea structurală, iar testele bazate pe biomarkeri sau microbiologice
pot îmbunătăți screening-ul în anumite cazuri. Prin urmare, dovezile actuale susțin integrarea acestor metode
într-un algoritm clinic coerent, mai degrabă decât bazarea pe o singură modalitate.
