Abstract:
Introducere. Leziunile odontale coronare reprezintă o patologie frecvent întâlnită în practica stomatologică,
având o prevalență estimată de peste 60% la populația adultă. Distrucția coronară produsă prin carie, eroziune,
abraziune sau traumatisme compromite funcționalitatea și estetica dentară, necesitând soluții restauratorprotetice eficiente și durabile.
Scopul lucrării: Evaluarea comparativă a eficienței diferitor tipuri de restaurări protetice utilizate în
tratamentul leziunilor odontale coronare, cu accent pe durabilitate, stabilitate funcțională și rezultate estetice
pe termen mediu.
Material și metode. Studiul a inclus analiza retrospectivă a 50 de cazuri clinice tratate în perioada 2022–2024
la Catedra de Stomatologie Ortopedică „Ilarion Postolachi”, completată cu o revizuire a literaturii de
specialitate din bazele de date PubMed și Scopus. Au fost evaluate coroane integral ceramice pe zirconiu,
restaurări inlay/onlay din compozit hibrid și pinlay-uri metalice sau mixte. Parametrii analizați au inclus gradul
de distrucție coronară, tipul restaurării alese, adaptarea marginală, complicațiile apărute la 6–12 luni și rata de
succes clinic.
Rezultate. Coroanele din zirconiu au prezentat o rată de succes de 88% la 12 luni, datorită rezistenței mecanice
ridicate și adaptării marginale favorabile. Restaurările inlay/onlay au înregistrat o rată de succes de 72%, fiind
indicate în defecte moderate. Pinlay-urile au demonstrat o eficiență de 90% în cazurile cu pereți dentari subțiri,
cu reducerea riscului de fractură cu 25%.
Concluzii. Selectarea tipului de restaurare protetică trebuie individualizată în funcție de gradul de distrucție
coronară și necesitățile funcționale și estetice ale pacientului. Coroanele din zirconiu sunt recomandate în
leziunile extinse datorită durabilității superioare, iar pinlay-urile reprezintă o soluție eficientă pentru
consolidarea dinților cu structură fragilizată.