Abstract:
Environmental ethics as the branch of applied ethics, designed to study the ensemble of
moral values and judgments applicable to the decisional process concerning environment,
appeared in modernity as the result of awareness about the negative consequences on biosphere
of technical and scientific progress. Nevertheless the prerequisites of it can be found even in
ancient philosophical thinking. In this article is unfolded the essence of Aristotle’s conception
and its relevance in elaboration of the fundamental principle of environmental ethics – principle
of precaution.
Etica mediului ca ramură a eticii aplicate destinate să studieze ansamblu valorilor şi
judecăţilor morale aplicabile procesului decizional cu privire la mediu îşi are începutul în epoca
contemporană odată cu conştientizarea consecinţelor nefaste ale progresului tehnico-ştiinţific
asupra biosferei. Însă premise ale ei pot fi găsite deja în gândirea filosofică a antichităţii. În acest
articol este dezvăluită esenţa concepţiei etice a lui Aristotel şi relevanţa ei în conturarea unui
dintre principiile fundamentale ale eticii mediului – principiul precauţiei.
