Manifestările clinice și etiopatogenia ticurilor și ale sindromului Gilles de la Tourette: revista literaturii

Abstract

Rezumat Introducere. Ticurile au o prevalență de cel puțin 3-4%, iar sindromul Gilles de la Tourette (SGT) – de aproximativ 1% din populația generală. În ultimul timp, viziunea asupra etiopatogeniei și manifestării clinice a ticurilor a fost modificată prin rezultatele noilor studii științifice. Datele curente au un impact major asupra diagnosticului și tratamentului ticurilor. Uneori, din cauza volumului impresionant de informație nouă din domeniul medical, aceste schimbări trec neobservate de către neurologi și alți specialiști medicali. Astfel, în lucrarea de faţă ne-am propus să oferim o informație actuală exhaustivă despre clinica și etiopatogenia ticurilor și a SGT. Materiale şi metode. Au fost selectate articolele din baza de date PubMed, care conțin cuvintele-cheie „Tourette“ și „tic disorder“, (din l. engl. – „tulburare de ticuri“). Din aceste articole a fost culeasă și prelucrată informația ce ține de manifestarea clinică și etiopatogenia ticurilor și SGT. Rezultate. Ticurile sunt considerate actualmente drept manifestarea tulburării maturizării cerebrale. Prezența frecventă a comorbidităților susține opinia despre SGT și ticuri drept o afecțiune neurologică cu componentă psihiatrică. Spectrul ticurilor include de la manifestări minore, tranzitorii, până la SGT sever, persistent pe parcursul întregii vieți. Etiopatogenia lor nu este pe deplin clară, implicând modificările circuitelor cortico-striato-talamo-corticale. Combinația factorilor genetici și celor ai mediului ambiant joacă un rol important în apariția ticurilor. Concluzii. SGT și ticurile reprezintă o tulburare de dezvoltare cerebrală, deseori tranzitorie și cu rezoluție spontană. Cunoașterea particularităților clinice și etiopatogenice ale ticurilor permite de a le diferenția de alte maladii (psihogene, psihiatrice, neurologice), care necesită o altfel de abordare terapeutică.

Abstract Introduction. Tics have a prevalence of at least 3-4%, while Gilles de la Tourette’s syndrome (GTS) – of about 1% of the general population. Since recently, the perspective on the etiopathogenesis and clinical manifestations of tics was significantly changed by the results of the new scientific studies. The recently discovered data have a major impact on the diagnosis and treatment of tics. Sometimes, due to the impressive volume of new information, these changes remain unnoticed by neurologists and other medical specialists. The aim of this study was to present the current comprehensive information about the clinic and etiopathogenesis of tics and GTS. Materials and methods. Articles containing the keywords „Tourette” and „tic disorder” were selected from the PubMed database. Information on the clinical manifestations and etiopathogenesis of tics and GTS was collected and processed. Results. Tics are currently considered as manifestation of dysfunction of the brain development. The frequency of comorbidities supports the opinion that GTS and tics represent neurological disorder with a psychiatric component. The spectrum of tic disorders ranges from minor transient tics to the severe lifelong persistent GTS. Their etiopathogenesis is not completely clear, with a possible implication of the cortico-striato-thalamo-cortical circuits. The combination of genetic and environmental factors plays an important role in the tics’ onset. Conclusions. GTS and tics are developmental brain disorder, frequently being transient and with the spontaneous resolution. The knowledge of the clinic and etiopathogenesis of the tics allows distinguishing them from other diseases (psychogenic, psychiatric, neurological ones) requiring a different treatment.