Protezarea articulaţiilor de șold și de
genunchi reprezintă un mare succes al știinţei
medicale și al progresului tehnic modern.
Aceste intervenţii chirurgicale în lume cuprind
anual milioane de pacienţi. În același timp, se
constată că pentru mulţi chirurgi-ortopezi
aceste operaţii au devenit o îndeletnicire pur
tehnică, deoarece în tratament se neglijează
particularităţile medico-biologice ale plăgii
postoperatorii. Altfel nu putem lămuri faptul
că, în diferite ţări, pacienţilor protezaţi la aceste
articulaţii li se permite neargumentat efort fizic
cu sprijin pe extremitatea operată în primele
zile postoperatorii, chiar dacă în debut și cu
ajutorul cârjelor. Nu se ţine cont de faptul că
plaga postoperatorie în aceste regiuni anatomice ale aparatului locomotor prezintă o
formaţiune complicată, care include lezarea
diferitor ţesuturi: pielea, stratul adipos, fasciile, mușchii, tendoanele, capsula, membrana
sinovială, ligamentele, componentele osoase
articulare, formaţiunile neurovasculare; este
schimbată biomecanica.
Cicatrizarea și recuperarea acestor leziuni
tisulare necesită tratament complex, care este
bine cunoscut și determinat de știinţa chirurgicală și medico-biologică. Este inadmisibil să
nu se respecte principiile tratamentului funcţional timpuriu și, ulterior, efortul fizic dozat în
forţă și timp. Din aceasta și din alte cauze, apar
diferite complicaţii timpurii și tardive, consecinţe nefavorabile, care nu rareori necesită
noi intervenţii chirurgicale, frecvent repetate.
Totodată, se prelungește considerabil procesul
de recuperare și reabilitare a acestei categorii
de pacienţi.
Problema în cauză este extrem de actuală
și necesită atenţia specialiștilor traumatologiortopezi, pentru a fi discutată în cadrul forumurilor știinţifice locale și internaţionale, cu
luarea de decizii și formularea recomandărilor
știinţifico-practice de conduită adecvată a
acestor pacienţi.
The prosthesis of hip and knee joints presents a great
success of the medical science and modern progress. The
necessity of such surgical interventions cover millions of
patients annualy. At the same time it is noteworthy that
for many orthopaedic surgeons this have become a purely
technical occupation as the medicobiological peculiarities
of postoperative wounds are not taken into consideration
in the process of treatment. Otherwise how to explain the
fact that in many countries the patients with prosthesis
on these joints are unjustifiably allowed to lean on the
operated extremity on the early days after the operation,
no matter that with the support of crutches. The fact that
the postoperative wound in these anatomical regions of
the musculoskeletal system is a complex formation that
includes the damage of various tissues – skin, subcutaneus fatty tissue, fasciae, musles, tendons, capsules, synovial membrane, ligaments, articular bone components,
neuro-vascular formations – is not taken into account
either. The biomechanics is changed as well.
The scars and restoration of the damaged tissues
require a complex treatment that is well known and determined by the surgical and medicobiological science. It is
inadmissible when the functional early and late treatment
principles concerning efforts dosed in time and strength
are not observed. Because of this and other circumstances
various complications appear, as well as adverse effects,
which often require new repeated operations. The time of
the process of recovery and rehabilitation of this category
of patients is significantly extended.
The question is extremely important and requires
the attention of traumatologists-orthopedists in discussions at local and international scientific forums, the
adoption of decisions and recommendations about the
proper scientific-practical conduct in this direction.
