Aspecte medicobiologice în endoprotezarea articulaţiilor de şold şi de genunchi

Abstract

Protezarea articulaţiilor de șold și de genunchi reprezintă un mare succes al știinţei medicale și al progresului tehnic modern. Aceste intervenţii chirurgicale în lume cuprind anual milioane de pacienţi. În același timp, se constată că pentru mulţi chirurgi-ortopezi aceste operaţii au devenit o îndeletnicire pur tehnică, deoarece în tratament se neglijează particularităţile medico-biologice ale plăgii postoperatorii. Altfel nu putem lămuri faptul că, în diferite ţări, pacienţilor protezaţi la aceste articulaţii li se permite neargumentat efort fizic cu sprijin pe extremitatea operată în primele zile postoperatorii, chiar dacă în debut și cu ajutorul cârjelor. Nu se ţine cont de faptul că plaga postoperatorie în aceste regiuni anatomice ale aparatului locomotor prezintă o formaţiune complicată, care include lezarea diferitor ţesuturi: pielea, stratul adipos, fasciile, mușchii, tendoanele, capsula, membrana sinovială, ligamentele, componentele osoase articulare, formaţiunile neurovasculare; este schimbată biomecanica. Cicatrizarea și recuperarea acestor leziuni tisulare necesită tratament complex, care este bine cunoscut și determinat de știinţa chirurgicală și medico-biologică. Este inadmisibil să nu se respecte principiile tratamentului funcţional timpuriu și, ulterior, efortul fizic dozat în forţă și timp. Din aceasta și din alte cauze, apar diferite complicaţii timpurii și tardive, consecinţe nefavorabile, care nu rareori necesită noi intervenţii chirurgicale, frecvent repetate. Totodată, se prelungește considerabil procesul de recuperare și reabilitare a acestei categorii de pacienţi. Problema în cauză este extrem de actuală și necesită atenţia specialiștilor traumatologiortopezi, pentru a fi discutată în cadrul forumurilor știinţifice locale și internaţionale, cu luarea de decizii și formularea recomandărilor știinţifico-practice de conduită adecvată a acestor pacienţi.

The prosthesis of hip and knee joints presents a great success of the medical science and modern progress. The necessity of such surgical interventions cover millions of patients annualy. At the same time it is noteworthy that for many orthopaedic surgeons this have become a purely technical occupation as the medicobiological peculiarities of postoperative wounds are not taken into consideration in the process of treatment. Otherwise how to explain the fact that in many countries the patients with prosthesis on these joints are unjustifiably allowed to lean on the operated extremity on the early days after the operation, no matter that with the support of crutches. The fact that the postoperative wound in these anatomical regions of the musculoskeletal system is a complex formation that includes the damage of various tissues – skin, subcutaneus fatty tissue, fasciae, musles, tendons, capsules, synovial membrane, ligaments, articular bone components, neuro-vascular formations – is not taken into account either. The biomechanics is changed as well. The scars and restoration of the damaged tissues require a complex treatment that is well known and determined by the surgical and medicobiological science. It is inadmissible when the functional early and late treatment principles concerning efforts dosed in time and strength are not observed. Because of this and other circumstances various complications appear, as well as adverse effects, which often require new repeated operations. The time of the process of recovery and rehabilitation of this category of patients is significantly extended. The question is extremely important and requires the attention of traumatologists-orthopedists in discussions at local and international scientific forums, the adoption of decisions and recommendations about the proper scientific-practical conduct in this direction.