Particularităţile clinice ale osteoartrozei mâinii

Abstract

Introducere. Artroza mâinii impune atenţia prin inducţiile de ordin clinic (apariţia durerii şi deformaţiilor), dar mai ales funcţional din cauza că dizabilităţile, care se dezvoltă la cel mai complex şi eficient segment al aparatului locomotor. Mulţi savanţi menţionează semnificaţia ei înaltă şi valoarea ei profesională, psihică, economică şi socială. În acelaşi timp, un interes particular îl prezintă heterogenitatea ei etiologică, clinică şi topografică (sunt cunoscute cinci forme ale artrozei mâinii). Interesul este sporit şi prin evoluţia ei progresivă spre invaliditate. Scopul lucrării: analiza particularităţilor clinice ale osteoartrozei mâinii. Material şi metode A fost examinat un grup de 25 de paciente cu diagnosticul clinic de osteoartroză (OA), forma nodulară, cu vârsta medie de 58,04 ± 5,04 ani, iar durata medie a maladiei a fost de 10,16 ± 1,14 ani, 90,3% din lotul celor examinaţi erau căsătorite, vârsta medie, la debutul maladiei în acest grup a constituit 47,88 ± 0,42 ani. Anume această vârstă se consideră nefavorabilă în declanşarea maladiei. Rezultate Conform analizei stării sociale: 40% sunt slujbaşi, 50% – ţărani agricultori, 8% – pensionari, 2% – invalizi; 40% dintre paciente au studii superioare, 50% – studii medii. Locul de trai al bolnavilor examinaţi este preponderent rural – 87%, şi numai 13% locuiau în mediu urban. Conform ocupaţiei profesionale,15% – cadre didactice; 30% – agricultori, 5% – infirmiere, 5% – frizeri, 7% – lucrători în construcţii. Analizînd acest tablou, putem menţiona că sunt afectate persoanele a căror activitate este legată de efort fizic major, suprarăceli. Este cunoscut faptul că în artroza pumnului şi a mâinii propriu-zise, simptomul principal îl constituie durerea ce are mai multe caracteristici: este unul dintre cele mai precoce simptome, este spontană, accentuată la efort fizic şi diminuează în repaus; odată cu progresarea bolii poate să apară şi în repaus, este de intensitate moderată şi meteosensibilă (frigul şi vremea umedă pot să o agraveze). Analizând simptomele la debutul maladiei, s-a constatat că artralgii în articulaţiile interfalangiene distale au fost prezente în 70% cazuri, iar dureri în articulaţiile interfalangiene proximale – în 22% cazuri, în articulaţiile trapezo-metocarpiană (rizartroză) – 8%. Din cele expuse mai sus deducem: durerea este simptomul principal în OA mâinii la debut şi persistă, cel mai frecvent, la nivelul articulaţiilor IFD şi IFP. Tumefierea articulară la debutul maladiei s-a evidenţiat în 68% cazuri la nivelul articulaţiilor IFD şi în 32% cazuri la nivelul articulaţiilor IFP. Odată cu simptomele de durere şi tumefiere articulară bolnavii au mai prezentat: senzaţii de frigere, prurit, fatigabilitate, scăderea forţei musculare, constatate în 70% cazuri, la nivelul articulaţiilor IFD şi 30% - la nivelul articulaţiilor IFP. Un alt semn important este redoarea articulară, care la debut a fost depistată în 100% cazuri (la toate pacientele cu OA nodulară). Ea apare după repaus prelungit (dimineaţa) şi dispare repede (10- 15 minute). Crepitaţia articulară a fost semnalată de către 60% dintre bolnavele din grupul studiat. Concluzii OA nodulară este o maladie degenerativ-articulară, care afectează doar structurile cartilaginoase şi osoase ale articulaţiilor. În urma cercetării efectuate, putem constata că sunt afectate pacientele, a căror activitate este legată de efort fizic major, suprarăceli şi activităţi profesionale. Printre semnele de debut ale OA nodulare putem evidenţia durerea, tumefierea, redoarea matinală, senzaţii subiective cum ar fi pruritul, jena articulară, paresteziile. Cel mai frecvent au fost afectate articulaţiile IFD şi IFP. Deci OA nodulară reprezintă o componentă minoră în cadrul handicapului global, însă poate afecta esenţial calitatea vieţii, în legătură cu aceasta depistarea precoce şi tratamentul adecvat prezintă o problemă globală.