Abstract:
Introducere
Capacitatea de a produce biofilme este considerată un factor
important de virulență al anumitor specii de Candida. Infecțiile
asociate asistenței medicale sunt strâns corelate cu formarea
biofilmelor pe dispozitivele medicale sau pe țesuturile gazdei.
Biofilmele reprezintă comunități de celule aderente ireversibil, cu
proprietăți fenotipice și structurale distincte față de celulele
planctonice. Se estimează că biofilmele sunt responsabile pentru mai
mult de 80% din toate infecțiile microbiene. Speciile de Candida pot
forma biofilme bine structurate, alcătuite din mai multe tipuri de
celule și chiar specii microbiene diferite, ceea ce conduce la o
rezistență intrinsecă la diverse preparate antifungice și la
mecanismele de apărare ale gazdei. Deși interacțiunea dintre biofilm
și gazdă nu este încă pe deplin înțeleasă, este bine cunoscut faptul că
biofilmele de Candida spp. inhibă sistemul imunitar înnăscut al
gazdei. Prin urmare, înțelegerea comportamentului biofilmului la
Candida spp. este esențială pentru dezvoltarea unor măsuri
preventive eficiente împotriva infecțiilor cu Candida.
Material și metode
A fost planificat un studiu de tip experimental, pentru realizarea
caruia au fost incluse 29 de izolate clinice de Candida albicans și 19
de Candida glabrata. Identificarea tulpinilor clinice s-a efectuat automatizat cu ajutorul sistemului Vitek 2Compact (BioMerieux).
Pentru evaluarea capacității de producere a biofilmelor s-a utilizat
metoda tuburilor, testările fiind realizate în trei repetiții.
Rezultate
Candida spp. sunt fungi dimorfi, iar hifele constituie o componentă
structurală esențială a biofilmelor formate. Prezența hifelor
contribuie semnificativ la stabilitatea arhitecturală a biofilmului și are
un rol crucial în procesele de aderență, atât în faza de dezvoltare, cât
și în cea de menținere a acestuia. Dintre cele 29 de tulpini de
Candida albicans și 19 de Candida glabrata izolate din probe clinice,
25 (86,2%) și, respectiv, 14 (73,7%) au prezentat capacitatea de a
forma biofilme detectabile. În funcție de gradul de aderență, 18
(72,0%) dintre izolatele de Candida albicans și 7 (50,0%) dintre cele
de Candida glabrata au format biofilme puternic aderente, 5 izolate
(20,0%) și 6 (42,9%) – biofilme moderat aderente, iar 2 (8,0%) și 1
(7,1%) izolate – biofilme slab aderente, respectiv.
Concluzii
Majoritatea izolatelor clinice de Candida spp. au demonstrat
capacitatea de a forma biofilme, confirmând potențialul ridicat de
virulență al acestora. Tulpinile de Candida albicans au prezentat o
capacitate mai mare de formare a biofilmelor puternic aderente
comparativ cu Candida glabrata, ceea ce sugerează un risc crescut
de infecții persistente asociate acestei specii. Rezultatele susțin
importanța screeningului capacității de formare a biofilmelor în
evaluarea riscului clinic al infecțiilor fungice, precum și necesitatea
luării în considerare a acestui factor în alegerea terapiei antifungice.
