Abstract:
Introducere
Escherichia coli este cea mai prevalentă specie anaerobă facultativă
din tractul gastrointestinal al oamenilor și animalelor. Deși în mod
obișnuit este un microorganism inofensiv, poate deveni o bacterie de
importanță medicală, responsabilă pentru numeroase afecțiuni. În
ultimii ani, rezistența la antimicrobiene a devenit o problemă majoră
în gestionarea infecțiilor cauzate de E. coli, în special din cauza
producerii de beta-lactamaze cu spectru extins și carbapenemaze.
Recent, biofilmele microbiene au fost identificate ca un factor-cheie
în dezvoltarea rezistenței la antimicrobiene. Aceste structuri
protejează microorganismele de agenții antimicrobieni, anticorpi și
celulele imune, oferind totodată o barieră împotriva dezinfectanților
și tratamentelor termice pe suprafețele abiotice. Formarea
biofilmelor este deosebit de frecventă pe dispozitivele medicale,
precum cateterele urinare, care reprezintă o cauză majoră a
infecțiilor urinare dobândite în spital. Rezistența la antimicrobiene și
prezența factorilor de virulență în tulpinile clinice de E. coli ridică
provocări semnificative în tratamentul acestor infecții.
Material și metode
Pentru evaluarea rezistenței la antimicrobiene au fost analizate 144
tulpini clinice de E. coli. Identificarea tulpinilor izolate s-a efectuat
automatizat cu ajutorul sistemului Vitek 2Compact (BioMerieux). Testarea sensibilității la antimicrobiene s-a efectuat prin metoda
difuzimetrică și sistemul Vitek 2 Compact. Producerea
betalactamazelor cu spectru extins s-a realizat fenotipic prin testul
de sinergie cu dublu disc și testul discurilor combinate (MastDisk
Combi). Capacitatea de formare a biofilmelor a fost evaluată la 52
tulpini clinice, prin metoda tuburilor, testările fiind realizate în trei
repetiții.
Rezultate
Datele analizate privind sensibilitatea la antimicrobiene a celor 144
de tulpini clinice de E. coli au evidențiat un nivel ridicat de rezistență
la multiple clase de antibiotice. Astfel, 25,7% (n=37) dintre tulpini au
fost rezistente la peniciline, 22,9% (n=33) la fluorochinolone, iar
22,2% (n=32) la cefalosporine de generația a III-a. De asemenea, s-au
înregistrat niveluri de rezistență de 17,4% (n=25) la aminoglicozide,
13,2% (n=19) la cefalosporine de generația a IV-a, 12,5% (n=18) la
colistin și 11,1% (n=16) la carbapeneme. În plus, 31,3% (n=45) dintre
tulpinile analizate au fost producătoare de beta-lactamaze cu spectru
extins. Analizând capacitatea de formare a biofilmelor am constatat
că 17 (32,7%) izolate au produs biofilm puternic aderent, 13 (25,0%)
– biofilm moderat aderent și 12 (23,1%) au produs biofilm slab
aderent, în timp ce 10 (19,2%) izolate nu au produs biofilme.
Concluzii
Rezistența la antimicrobiene a Escherichia coli și potențialul ridicat de
a forma biofilme este o problemă de cea mai mare importanță,
deoarece limitează opțiunile de tratament disponibile, crește riscul
de eșec terapeutic și favorizează răspândirea infecțiilor greu de
controlat. Supravegherea sensibilității la antimicrobiene și
determinarea factorilor de patogenitate a tulpinilor clinice este
indispensabilă pentru monitorizarea eficienței tratamentelor și
prevenirea dezvoltării rezistenței.
