Abstract:
Introducere
Sepsisul este una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel
global, provocând până la 11 milioane de decese anual, ceea ce
reprezintă 19,7% din totalul deceselor. În secțiile de terapie
intensivă, rata mortalității pacienților cu șoc septic ajunge la 40-50%.
Diagnosticul sepsisului rămâne o provocare din cauza criteriilor
clinice neclare, variabilității simptomelor și specificității insuficiente a
biomarkerilor utilizați, precum procalcitonina și proteina C reactivă
(CRP). Identificarea precoce și inițierea rapidă a terapiei sunt factori
esențiali pentru prognosticul pacientului. Scopul lucrării: analiza
principalelor cauze ale sepsisului, evaluarea eficacității metodelor
actuale de diagnostic și examinarea noilor tehnologii care pot
îmbunătăți acuratețea identificării infecțiilor și reduce utilizarea
inutilă a antibioticelor.
Material și metode
Studiul se bazează pe analiza publicațiilor științifice actuale din baze
de date internaționale (PubMed, Medline, Google Scholar). A fost
studiată literatura referitoare la etiologia sepsisului, metodele de diagnostic și tehnologiile inovatoare utilizate pentru detectarea
acestuia, inclusiv testele microbiologice, biomarkerii și noile
tehnologii moleculare.
Rezultate
Pe baza rezultatelor sintetizate din literatura de specialitate, s-a
constatat că aproximativ 55% dintre pacienții cu diagnostic clinic de
„sepsis sever” înregistrează culturi negative, ceea ce poate fi explicat
prin administrarea anterioară de antibiotice sau diagnosticarea
greșită. Totodată, circa 32% dintre cazuri au fost atribuite ulterior
unor afecțiuni non-infecțioase care pot imita o infecție sistemică,
precum pancreatita, embolismul pulmonar sau bolile autoimune.
Principalii agenți patogeni asociați cu sepsisul urinar, conform
surselor analizate, includ Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae și
Staphylococcus aureus. Tulpinile au fost frecvent izolate la pacienți
spitalizați sau imunocompromiși. Cazurile cu culturi pozitive s-au
asociat frecvent cu factori de risc precum catetere vasculare,
internări prelungite sau rezidența în centre de îngrijire. În ceea ce
privește biomarkerii serici utilizați în diagnostic (procalcitonina și
CRP), literatura menționează o specificitate redusă, în special în
prezența bolilor inflamatorii non-infecțioase. Totodată, studiile
recente indică faptul că metodele moderne de diagnostic molecular
pot contribui semnificativ la creșterea acurateței diagnosticului și la
personalizarea terapiei antiinfecțioase.
Concluzii
Diagnosticul sepsisului necesită o abordare complexă. Integrarea
noilor tehnologii, precum diagnosticul molecular și inteligența
artificială, va îmbunătăți acuratețea identificării infecțiilor, va
minimiza utilizarea nejustificată a antibioticelor și va îmbunătăți
prognosticul pacienților, reducând rata mortalității.
