Abstract:
Livrarea medicamentelor la nivel ocular rămâne una dintre cele mai provocatoare direcții
ale farmacologiei moderne, în special pentru tratamentul patologiilor segmentului posterior
al ochiului. Corneea, conjunctiva și sclera constituie principalele obstacole în calea difuziei
și retenției medicamentelor. Administrarea topică, deși cea mai frecvent utilizată pentru
afecțiuni oculare, presupune o biodisponibilitate extrem de redusă (sub 5%), datorită
drenajului lacrimal rapid, volumului mic al sacului conjunctival și prezenței pompelor de
eflux, precum P-glicoproteina (P-gp) și proteinele de rezistență multiplă (MRP).
Proprietățile fizico-chimice ale moleculelor — lipofilicitatea, gradul de ionizare și
dimensiunea moleculară — influențează decisiv permeabilitatea oculară și timpul de
rezidență precornean. Pentru a depăși aceste limite, cercetările recente s-au concentrat pe
dezvoltarea de prodrug-uri care valorifică transportorii de influx, inhibitori ai efluxului și
sisteme de eliberare controlată. Formulările moderne includ emulsii și nanoemulsii, geluri
mucoadezive, nanocapsule, nanofibre, transfersomi, lentile de contact biodegradabile și
implanturi intraoculare cu eliberare susținută. Aceste tehnologii cresc retenția la nivelul
suprafeței oculare, protejează medicamentul de degradarea enzimatică și permit o penetrare
mai eficientă către segmentele profunde.
Progresele în nanotehnologie, bioinginerie și polimeri inteligenți deschid perspective majore
pentru terapii oftalmice direcționate, sigure și personalizate. Integrarea sistemelor
responsive la stimuli (pH, temperatură, lumină) și a materialelor biodegradabile promite o
transformare semnificativă a modului în care sunt administrate medicamentele la nivel
ocular. În concluzie, abordarea multidisciplinară a barierelor oculare oferă premise reale
pentru îmbunătățirea eficacității terapeutice în bolile retiniene cronice și degenerative.
