Abstract:
Rezumat
Mielomul multiplu reprezintă aproximativ 1-1,8% din toate neoplasmele
maligne, 3% din totalul tumorilor maligne osoase şi 10-15% din toate
afecțiunile maligne hematologice. Afecțiunea este a doua cea mai frecventă
neoplazie hematologică. La nivel mondial, ratele de incidență a mielomului
multiplu variază semnificativ, cu cele mai mari rate observate în regiunile
industrializate din Europa de Vest, America de Nord și Australia (incidența
standardizată după vârstă 4,6-5,8 cazuri la 100.000 locuitori) și cele mai mici
rate în regiunile din Africa și Asia Centrală (0,4-0,9 cazuri la 100.000 locuitori).
Mielomul multiplu evoluează dintr-un stadiu pre-malign asimptomatic,
numit gamapatie monoclonală de semnificaţie nedeterminată, care progresează
spre mielom multiplu indolent (asimptomatic) și, ulterior, spre mielom multiplu
activ (simptomatic). Prezentarea clinică precoce a mielomului multiplu cu
numeroase simptome nespecifice contribuie la întârzierea diagnosticului într-o
mare proporție a pacienților comparativ cu alte boli maligne, fapt asociat cu un
prognostic mai slab și o boală mai avansată. Simptomele frecvente la
prezentare sunt anemia de origine necunoscută (73%), durerea osoasă (51-
58%), fatigabilitatea (32-59%), somnolența (36%), hipoestezia sau parestezia
(33%), crampele musculare (31%), constipația (28%), edemul periferic (26%)
și insomnia (25%).
Conform datelor contemporane, diagnosticul mielomului multiplu
trebuie bazat pe următoarele teste: 1) detectarea şi evaluarea componentei
monoclonale (M) prin electroforeza proteinelor serice şi/sau urinare;
cuantificarea imunoglobulinelor (IgG, IgA și IgM); caracteristicile lanțurilor
grele și ușoare de imunoglobuline; 2) evaluarea funcției medulare şi infiltratului
plasmocitar; 3) evaluarea leziunilor osoase litice; 4) evaluarea biologică
indicată în diferenţierea mielomului multiplu simptomatic şi asimptomatic:
hemoleucogramă completă (hemoglobina, viteza de sedimentare a hematiilor)
și testele biochimice (proteina C reactivă, creatinina serică, calcemia, ureea și
electroliții).
