Abstract:
Introducere. Virusul hepatitei G (HGV), membru al familiei Flaviviridae, este o cauză rară
de hepatită, cu o prevalență în Europa între 0,1% și 4,7%, un agent viral cu tropism hepatic
redus, ce se replică predominant în splină și măduva osoasă. Această particularitate justifică
detectarea frecventă a virusului fără manifestări clinice evidente de hepatită, un
comportament patogen distinct de alte virusuri hepatice. Virusul hepatitic G poate fi
transmis prin sânge sau produse sanguine contaminate, afectând în special pacienții
hemofilici, persoanele aflate în program de hemodializă și receptorii de transplant de
organe.
Scop. Evidențierea particularităților epidemiologice, clinice, paraclinice și virologice
asociate infecției cu virusul hepatitic G, cu accent pe provocările asociate diagnostificării,
limitările metodelor disponibile, inclusiv sensibilitatea și specificitatea testelor moleculare
și serologice.
Material și metode. Studiul a fost realizat prin analizarea articolelor științifice din baze
de date medicale, inclusiv Google Scholar, Science Direct, Pubmed, literatura de specialitate
cu identificarea articolelor relevante.
Rezultate. Comparativ cu alte tipuri de hepatită, HGV prezintă o prevalență mai mare în
rândul donatorilor sănătoși, ce demonstrează necesitatea testelor de screening pentru a
obține o estimare epidemiologică mai precisă. Tentativele de a dezvolta teste serologice
capabile să detecteze anticorpi specifici HGV, nu au oferit rezultate satisfăcătoare.
Diagnosticul infecției cu virusul hepatitic G se bazează în prezent exclusiv pe identificarea
ARN-ului viral prin reacția de polimerizare în lanț (PCR). Deși reprezintă o metodă de
sensibilitate ridicată, acuratețea specificității sale rămâne incertă și subestimează prevalența
reală a infecției. Majoritatea pacienților infectați cu HGV (75%) prezintă valori normale ale
testelor funcționale hepatice, iar la pacienții cu teste hepatice ușor modificate nu există
corelație între încărcătura virală HGV și variațiile aminotransferazelor. În 50-75% dintre
infecțiile cu virusul hepatitic G, eliminarea ARN-ului plasmatic corelează cu apariția
anticorpilor specifici E2, strâns asociată cu clearence-ul viral și este considerată un marker
util pentru confirmarea vindecării.
Concluzii. Virusul hepatitic G continuă să reprezinte un subiect de interes datorită
prevalenței sale globale variabile, manifestării frecvent silențioase și a incertitudinilor legate
de rolul său patogen. Metodele actuale de diagnostic, bazate pe detectarea genomului viral
sunt dificil de aplicat în practica clinică de rutină, ceea ce confirmă necesitatea dezvoltării
unor strategii eficiente de screening și aprofundarea studiilor privind impactul
epidemiologic al HGV.
