Abstract:
Introducere: Sepsisul este o cauză majoră a mortalității infantile,
reprezentînd 19 % din decesele globale. Incidența cea mai mare este la copiii
< 5 ani. Diagnosticul rapid și clasificarea severității sunt cruciale . Scoruri
precum SOFA și PRISM sunt folosite pentru evaluare . RDW este un marker
simplu și accesibil.
Diagnosticul precoce al sepsisului și severității sale este esențial pentru
managementul rapid pentru a îmbunătăți supravețuirea pacientului .
Sepsisul chirurgical pediatric reprezintă o complicație majoră a infecțiilor
asociate patologiei chirurgicale, fiind una dintre principalele cauze de
morbiditate și mortalitate în terapie intensivă pediatrică. Instalarea sepsisului
este rezultatul interacțiunii dintre factorii gazdă, focarul infecțios chirurgical,
răspunsul inflamator sistemic și promptitudinea intervenției terapeutice.
Identificarea biomarkerilor cu valoare predictivă este esențială pentru
stratificarea riscului și pentru inițierea precoce a tratamentului adecvat.
Obiective: Definirea indicatorilor de prognostic al mortalității la copiii
cu patologie chirurgicală. Evaluarea utilității biomarkerilor serici în predicția
apariției sepsisului la copilul cu patologie chirurgicală și rolul lor în ghidarea
deciziilor clinice și terapeutice.
Materiale și metode: A fost realizat un studiu observațional retrospectiv
care a inclus 96 de copii internați în secția de terapie intensivă a IMC în perioada 1 ianuarie 2022 – 1 iunie 2024. Pacienții au fost împărțiți în două
grupuri: cu sepsis (n = 53) și fără sepsis (n=43). Au fost analizați biomarkeri
hematologici și biochimici, inclusiv limfocitele, lactat dehidrogenaza (LDH)
și feritina serică. Biomarkerii investigați au demonstrat o asociere statistic
semnificativă cu riscul de dezvoltare a sepsisului la copil, sugerând utilitatea
lor ca parametri predictivi în identificarea timpurie a pacienților pediatrici cu
susceptibilitate crescută la evoluție septicemică. Asocierile au fost evaluate
prin teste statistice standard și regresie logistică multivariată.
Concluzii: Feritina și LDH, RDW, reprezintă biomarkeri cu potențial
prognostic în sepsisul chirurgical pediatric, fiind utili în identificarea timpurie
a pacienților cu risc crescut. Integrarea acestor parametri în evaluarea clinică
poate contribui la optimizarea deciziilor terapeutice și la intervenții prompte.
RDW combinat cu mSOFA >34 și PRISM III > 41 a prezis mortalitatea
cu sensibilitate și specificitate ridicată.