Rezumat
Scopul studiului: Identificarea unor predicții clinico-paraclinici pentru
determinarea conduitei medico-chirurgicale a hidronefrozei la copii în
reducerea ratei complicațiilor.
Obiective: sinteza și analiza datelor privind aspectele clinice, terapeutice,
imagistice și managementului chirurgical al copiilor până la 18 ani care au
fost diagnosticați cu hidronefroză congenitală.
Material și metodă: Studiul se bazează pe analiza arhivei clinicii,
selectarea pacienților cu hidronefroză. Au fost analizate în detalii posibilele
erori de diagnostic clinic, imagistic, detaliile tehnice ale intervențiilor
chirurgicale, atitudinea față de complicațiile asociate, prognosticul bolii.
Datele personale au fost concordate cu cele din literatura de specialitate.
Urmărirea clinco-paraclinică a 50 de pacienți în vârsta de 0-18 ani a
reprezentat un argument de a elabora un chestionar cu un algoritm de
diagnostic în aprecierea corectitudinii conduitei terapeutice. Cazuistica
noastră se compune din 52 de pacienți cu hidronefroză care au fost internați
și rezolvați chirurgical în Clinica de Chirurgie Pediatrică a Centrului Național
Științifico-Practic de Chirurgie Pediatrică „Natalia Gheorghiu”, Chișinău.
Rezultate: Analizând datele din literatura de specialitate și cele
personale, putem afirma că hidronefroză congenitală la copii este în
continuare creștere fiind deseori asimptomatice. Cercetările arată că incidență
reală a acestor afecțiuni este cu mult mai mare, constituind peste 48% din
totalul anomaliilor congenitale ale tractului reno-urinar superior. În prezent
cercetările moderne ale hidronefrozei congenitale la copii cu viză-terapeutică
se bazează pe etiopatogeneză, diagnostic timpuriu, atât înainte de naștere cât și după, pe complicațiile asociate și pe elaborarea unor metode clinice
,chirurgicale, reconstructiv-plastice, cât clasice atât și laparoscopice și
endoscopice, etc.
Concluzii: Conform statisticilor, incidența copiilor cu hidronefroză în
ultimii ani a crescut. Diagnosticul de certitudine se stabilește numai la etapele
clinico-paraclinice avansate, la asocierea complicațiilor ceea ce face
prognosticul vital incert. Aceasta poate constitui o problemă delicată mai ales
cu ocazia intervențiilor corectoare în stadiile depășite. Pentru a reduce
numărul complicațiilor severe și pentru reducerea invalidizării, ca rezultat
fiind salvarea vieții copilului, este necesar cât mai precoce de a interveni
chirurgical și de a include tratamentul conservator corespunzător.
Cuvinte cheie: hidronefroza congenitală, tractul urinar superior,
sistemul calice-bazinet, joncţiunea pielo-ureterală, urografia intravenoasă,
ultrasonografia, scintigrafia dinamică renală, cistouretrografia micţională,
tomografia computerizată.
Abstract
Objectives: To analyze and synthesize contemporary data regarding the
clinical, imaging, therapeutic aspects and the medical–surgical management
of children up to 18 years of age diagnosed with congenital hydronephrosis.
Material and Methods: The study is based on the analysis of a group of
pediatric patients diagnosed with congenital hydronephrosis and treated
medically and surgically in the departments of pediatric urology, neonatal
surgery, and surgical intensive care of the Pediatric Surgery Clinic of the
National Scientific and Practical Center of Pediatric Surgery “Natalia
Gheorghiu”, Chișinău.
Results: By analyzing contemporary literature statistics, we can state that
a significant number of cases of congenital hydronephrosis in children are
asymptomatic or present with minor clinical manifestations; therefore, their
actual incidence is much higher, reaching up to 48% of all congenital renal
and urinary tract malformations of the upper urinary tract. Research in the
field of congenital hydronephrosis in children is focused on the study of
etiopathogenesis, early diagnosis both antenatal and postnatal, complications,
and the search for new effective reconstructive and plastic surgical techniques
(invasive, laparoscopic, and endoscopic) that would improve the quality of
life of these patients.
Conclusions: The rate of congenital hydronephrosis in children has
increased in recent years due to the frequency and severity of complications.
In addition to traditional diagnostic techniques, proper clinical examination using paraclinical methods both in the antenatal and postnatal periods allows
for an adequate diagnosis of hydronephrosis, especially in asymptomatic
forms. Surgical correction performed at the optimal time, along with
appropriate conservative treatment, makes it possible to reduce the number
of severe complications, decrease disability, and ultimately save the child’s
life.
