Materialele congresului al X-lea al farmaciștilor din Republica Moldova cu participare internațională “Facultatea de Farmacie – șase decenii de inovație și progres” dedicat aniversării de 60 de ani de la fondarea Facultății de Farmacie a USMF „Nicolae Testemițanu” și 90 de ani de la nașterea profesorului universitar, dr. hab. șt. farm., m.c. al AȘM Vasile Procopișin: Recent submissions

  • Magyari-Pavel, Ioana Zinuca; Danciu, Corina; Vlaia, Lavinia; Olariu, Ioana; Minda, Daliana; Dehelean, Cristina Adriana; Avram, Stefana (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Acidul maslinic este un compus din clasa triterpenelor pentaciclice și se obține în principal din fructele speciei Olea europaea L. Acesta prezintă numeroase proprietăți terapeutice precum activitate ...
  • Guranda, Diana; Solonari, Rodica; Ciobanu, Nicolae; Diug, Eugen; Ciobanu, Cristina (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Hemangiomul infantil reprezintă o tumoare vasculară benignă, ce apare în primele luni de viață a copilului. Este cea mai des întâlnită neoformațiune benignă și afectează copiii în proporție de aproximativ ...
  • Fița, Cătălina Ancuța; Balaci, Teodora Dalila; Ozon, Emma Adriana; Lupuliasa, Dumitru; Nițulescu, Georgiana; Dan, Mihaela Afrodita (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Afecțiunile orofaringiene reprezintă o problemă de sănătate publică din ce în ce maifrecventă, cauzată depătrunderea și aderareamicroorganismelor și agențilorpatogeni la nivelul cavității bucale și faringelui. ...
  • Cotan, Ana Maria; Coneac, Georgeta; Vlaia, Vicențiu; Olariu, Ioana; Ciup, Bianca; Vlaia, Lavinia (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Cubozomii, a treia generație de nanovezicule lipidice, au fost creați pentru a soluționa inconvenientele lipozomilor și, datorită structurii lor unice tridimensionale, prezintă un potențial remarcabil de ...
  • Antonoaea, Paula; Vlad, Robert-Alexandru; Rédai, Emőke Margit; Boaru, Maria-Oana; Bîrsan, Magdalena; Ciurba, Adriana (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Durerea și inflamația afectează calitatea vieții majorității persoanelor, iar în acest context, preparatele topice reprezintă o alternativă terapeutică valoroasă, în centrul terapiei farmacologice a durerii ...
  • Zugrav, Tatiana; Munteanu, Daniela; Mazur, Ecaterina; Anghelici, Gheorghe; Valica, Vladimir; Uncu, Livia (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Indocianina verde (ICV) este un colorant fluorescent aprobat clinic și utilizat pe scară largă în imagistica medicală, în special pentru evaluarea fluxului sanguin, a funcției hepatice și a limfaticelor. ...
  • Ruse, Grațiana; Avram, Ștefana; Tchiakpe-Antal, Diana-Simona (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Semințele verzi de Coffea arabica sunt o sursă bogată de antioxidanți, în special acizi clorogenici, cu rol esențial în protecția celulelor împotriva stresului oxidativ și a factorilor de mediu nocivi, precum ...
  • Calalb, Tatiana; Fursenco, Cornelia; Timciuc, Valeria (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. În flora mondială sunt multe specii de plante cu conținut de rezine, care sunt foarte eterogene în ceea ce privește caracteristicile fizico-chimice și compoziția chimică. Vom menționa speciile de conifere, ...
  • Jojić, Alina-Arabela; Semenescu, Alexandra-Denisa; Șoica, Codruța-Marinela; Dehelean, Cristina-Adriana; Tchiakpe-Antal, Diana-Simona (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Pseudofructele de Juniperus communis sunt recunoscute pentru utilizarea lor în fitoterapie pentru tratamentul unor afecțiuni urinare și digestive. Ele conțin compuși volatili (monoterpene, sesquiterpene), ...
  • Semenescu, Iulia; Avram, Ștefana; Similie, Diana; Minda, Daliana; Diaconeasa, Zorița; Muntean, Delia; Danciu, Corina (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Glycyrrhiza glabra L., având denumirea populară de lemn dulce, este cunoscută și utilizată de sute de ani, atât pentru proprietățile medicinale, cât și pentru capacitatea edulcorantă[1]. Rădăcina este ...
  • Ohindovschi, Angelica (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Genul Galium L., cuprinde aproximativ 600 de specii întâlnite în întreaga lume, dintre care peste o treime se găsesc în Europa, iar 20 vegetează pe teritoriul Republicii Moldova. Speciile genului Galium se ...
  • Gheorghita, Emanuela; Ancuceanu, Robert-Viorel; Marinas, Ioana-Cristina; Anghel, Adriana Iuliana; Dinu, Mihaela (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Speciile genului Sedum (sin. Hylotelephium Crassulaceae) sunt plante perene, suculente utilizate în medicina tradițională cu acțiuni antibacteriene, antiinflamatoare, antioxidante, hepatoprotectoare. Principiile ...
  • Venat, Oana; Nicolae, Ioana-Cătălina; Tabara, Maria; Ciorchină, Nina; Calalb, Tatiana; Bădulescu, Liliana (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Înmulțirea in vitro a arbuștilor medicinali precum speciile Aronia melanocarpa (Michx.) Elliot, Rubus idaeus L. și Lonicera caerulea L. este acum pe scară largă adoptată pentru a asigura furnizarea constantă ...
  • Coman, Oana-Adla; Muntean, Delia; Tchiakpe-Antal, Diana-Simona (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Coacăzul (Ribes nigrum) este considerat o plantă de interes medicinal, atât prin fructele sale bogate în antociani și alți polifenoli, cât și prin părțile sale vegetative : frunze și muguri – cei din urmă ...
  • Nartea, Mihaela; Copolovici, Lucian; Ohindovschi, Angelica; Lupitu, Andreea; Moisă, Dana Maria Cristian, Borteș, Flavia Copolovici,; Cojocaru-Toma, Maria (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Din speciile genului Helichrysum (familia Asteraceae), pe teritoriul Republicii Moldova sunt răspândite: H. arenarium (L.) Moench, cu tradiție în etnomedicină ca plantă medicinală cu proprietăți coleretice ...
  • Gușan, Maximilian; Donici, Elena; Spînu, Natalia; Uncu, Livia (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Melatonina este un hormon natural sintetizat în principal de glanda pineală, cu un rol foarte important în reglarea ritmului circadian și a ciclului somn-veghe. Datorită proprietăților sale antioxidante, ...
  • Bujor, Oana-Crina; Ion, Violeta Alexandra; Petre, Andrei Cătălin; Bădulescu, Tatiana Liliana Calalb,; Ghimpețeanu, Oana-Mărgărita (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Fructele de aronia A. melanocarpa (Michx.) Elliot. și subprodusele sale prezintă un interes sporit în ultimul timp datorită conținutului de polifenoli, vitamine și fibre alimentare. Polifenolii sunt printre ...
  • Dulgher, Ionela; Damaschin, Luca; Uncu, Livia (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Coenzima Q10 (CoQ10), un compus lipofilic esențial pentru producția de energie celulară și cu proprietăți antioxidante, este utilizată frecvent în suplimente alimentare și produse nutricosmetice datorită ...
  • Cereniuc, Alina; Uncu, Livia (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Validarea metodelor analitice este esențială în controlul calității produselor farmaceutice, asigurând precizia și exactitatea măsurătorilor pentru componentele active din formulele medicamentoase. În cazul ...
  • Fornea, Daniela; Uncu, Livia (Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova, 2024)
    Introducere. Extractul de păducel (Crataegus spp., EP) este recunoscut pentru proprietățile sale antioxidante, cardioprotectoare și vasodilatatoare, fiind frecvent utilizat în formulări medicamentoase destinate sănătății ...

Search DSpace


Advanced Search

Browse

My Account